Simona Halep a primit o vizită surpriză la unul dintre antrenamentele efectuate la Paris, înaintea turneului de Grand Slam de la Roland Garros. Fostul lider mondial Andre Agassi a supervizat-o pe româncă alături de Darren Cahill, iar Simona a dezvăluit că a primit sfaturi preţioase de la american.
Halep nu s-a putut antrena la capacitate maximă din cauza problemelor de la gleznă, dar constănţeanca a lucrat mult la partea mentală înainte de Roland Garros (28 mai – 11 iunie). Şi ce poate fi mai benefică decât o discuţie cu Andre Agassi, noul antrenor al lui Novak Djokovic şi cel care are o relaţie apropiată cu tehnicianul Simonei, australianul Darren Cahill.
În cadrul unei conferinţe de presă, Simona a declarat că a fost impresionată de întâlnirea cu Andre: “Am fost foarte bucuroasă când l-am văzut la antrenament. Nu mă aşteptam să rămână pe toată durata sesiunii de pregătire”, a spus Halep, jucătoare care s-a mai antrenat şi anul trecut cu Andre Agassi şi cu soţia acestuia, Steffi Graf, în Las Vegas (SUA), potrivit Mediafax.
Deţinătorul a opt titluri de Grand Slam a încurajat-o pe Simona Halep să fie mai agresivă pe teren, dar a felicitat-o şi pentru forma arătată în ultima vreme: “Mi-a dat şi câteva sfaturi şi mi-a spus că e fericit că mă vede jucând mai bine. Ce sfaturi? Mi-a spus să fiu mai agresivă, nu ca anul trecut, atunci când eram mai moale decât acum”.
La finalul conferinţei de presă, Halep i-a urat lui Agassi să aibă succes alături de Djokovic: “Îi urez mult noroc în noul său parteneriat cu Nole! Sper că vor câştiga multe turnee de Grand Slam împreună. Cred că din acest motiv se află şi aici”, a fost mesajul sportivei care va anunţa în cursul zilei de sâmbătă, după o sesiune cu ultrasunete, dacă joacă la Roland Garros.