Simona Halep a pierdut finala de la Roma după ce a jucat o parte din meci accidentată

Vocea.biz / 21.05.2017
Simona Halep a pierdut finala de la Roma după ce a jucat o parte din meci accidentată

Jucătoarea româncă de tenis Simona Halep a pierdut finala turneului de la Roma după ce a jucat o parte din meci accidentată la gleznă.

Românca a pierdut partida cu scorul de 6-4, 5-7, 1-6.

În timpul primului set, Simona Halep a suferit o accidentare la gleznă, alunecând defectuos pe suprafața de zgură.

La pauza dintre seturi aceasta a solicitat asistența medicului. Durerile au persistat și în timpul setului doi, românca fiind nevoită să ceară din nou asistența medicului.

Aceasta a continuat meciul.

Dacă setul al doilea a fost unul disputat, pierdut cu greu de româncă, în setul decisiv aceasta nu a mai putut opune rezistență adversarei ucrainence Elina Svitolina, căreia i-a luat un singur game.

”În primul rând, a fost o finală minunată. Vreau să le mulțumesc suporterilor români care au venit aici să mă încurajeze. Este prima mea finală aici la Roma, dar sper că voi mai avea șansa de a juca aici și de a câștiga trofeul”, a a spus românca în timpul declarațiilor de după meci.

Citește și...