Simona Halep, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 3, a învins-o, vineri, cu scorul de 6-4, 2-6, 6-3, pe japoneza Naomi Osaka, locul 49 WTA, calificându-se în turul al treilea al turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami, scrie News.ro.
Simona Halep îşi construieşte cu dificultate revenirea la forma sportivă, după accidentarea suferită la genunchi. Vineri, pe arena centrală de la Crandon Park, ea a avut în japoneza cu origini haitiene, în vârstă de 19 ani, o adversară puternică şi tenace, dar cu un joc oscilant, “nefinisat” încă. Halep s-a impus cu dificlutate, trecând prin toate stările posibile: de la control şi eficienţă în primul set, la nervozitate şi risipă a punctelor în setul al doilea şi la spirit de luptă şi concentrare în al treilea.
Fără să impresioneze, Simona Halep a jucat destul de economic în setul întâi, în care jucătoarele au mizat mult pe serviciu, pe fructificarea rapidă a acestuia. Românca a prins o minge de break la 4-4, prima şi singura a setului, şi nu a ratat-o. Apoi a închis setul cu 6-4, după un ghem la zero şi 34 de minute de joc.
Totul părea sub controlul jucătoarei mai valoroase şi mai experimentate. În setul al doilea, Osaka a câştigat primul ghem pe propriul serviciu, apoi o scurtă repriză de ploaie a întrerupt partida. La reluare, după un pic mai mult de zece minute, Halep a arătat descumpănită, fiind se pare nemulţumită de faptul că jocul a continuat fără încălzire. Au urmat trei ghemuri pierdute la rând, fără ripostă aproape, iar japoneza s-a desprins la 4-0, cu două break-uri. Jucătoarea din Constanţa a câştigat următoarele două ghemuri, dar a cedat apoi setul, cu 2-6, după alte 29 de minute de joc.
Setul decisiv a fost foarte disputat. Halep s-a calmat şi şi-a regăsit concentrarea, a început să alerge după fiecare minge şi să joace cu un nivel mai ridicat de agresivitate. Arma redutabilă a japonezei, serviciul (a depăşit 190 de kilometri pe oră), a început să nu mai funcţioneze atât de bine, astfel că românca a reuşit să rupă echilibrul la scorul de 1-1. A fost un ghem lung, în care Halep a fructificat a patra minge de break, apoi s-a desprins la 3-1. Osaka a readus echilibrul pe tabelă, după un break în ghemul al şaselea. Jucătoarea din Constaţa a reuşit rebreak-ul, dar ploaia şi-a făcut din nou apariţia la Key Biscayne. De această dată cu mai mare intensitate, astfel că pauza care a urmat a fost de peste 45 de minute.
Jucătoarele au făcut încălzirea şi după aceea Halep nu a mai lăsat jocul din mână. Ea şi-a trecut pe tabelă următoarele două ghemuri, setul cu 6-3 şi meciul după trei ore de la start (o oră şi 54 de minute timp de joc efectiv).
Anterior, Halep şi Osaka s-au întâlnit o singură dată, în turul trei la Roland Garros, în 2016, când românca s-a impus cu scorul de 4-6, 6-2, 6-3.
Învingătoarea din această partidă va evolua în turul al treilea cu câştigătoarea din meciul Anett Kontaveit (Estonia), locul 112 WTA, venită din calificări – Ekaterina Makarova (Rusia), locul 35 WTA şi cap de serie numărul 32.
Premiul pentru calificarea în turul al treilea este de 41.350 de dolari şi 65 de puncte WTA.
Simona Halep a atins anul trecut faza sferturilor de finală la Miami Open. Cea mai bună performanţă din cariera ei în Florida a fost calificarea în semifinale, în 2015.