Clubul de fotbal Dinamo Bucureşti a terminat anul fiscal 2016 cu un profit de aproximativ 200.000 de euro, conform datelor bilanţului financiar depus de dinamovişti la Ministerul de Finanţe.
Ultimul an a fost de succes pentru dinamovişti. După o perioadă mai grea, clubul a reuşit să iasă din insolvenţă şi are din nou dreptul să joace în cupele europene. Dinamo va intra în turul trei al Europa League şi un parcurs lung ar însemna venituri importante în conturile clubului. Până atunci, conducerea lui Dinamo a reuşit să menţină o balanţă financiară echilibrată.
Potrivit datelor depuse la Ministerul de Finanţe, Dinamo a avut în 2016 venituri totale de 30.317.211 lei, adică aproximativ 6,6 milioane de euro. Cheltuielile total au atins 29.438.143 lei, adică 6,41 milioane de euro. A rezultat astfel un profit de aproape 200.000 de euro. Mai exact, 191.455 euro. Este o îmbunătăţire semnificată în situaţia financiară a lui Dinamo, scrie Mediafax.
Veniturile pe 2017 ar putea fi mult mai bune. Asta pentru că transferul lui Dorin Rotariu la Club Brugge (2,2 milioane de euro) şi cel al lui Gnohere la FCSB (250.000 de euro) au fost înregistrate după 1 ianuarie 2017. În plus, Dinamo va primi mai mulţi bani şi pentru performanţele din campionat, unde a terminat pe locul 3.
Totuşi, Dinamo figurează în continuare cu datorii. Este vorba despre o sumă destul de mare, 3,74 milioane de euro (17.203.884 lei).
Situaţia financiară a clubului Dinamo pe anul fiscal 2016:
Cifra de afaceri: 30.257.738 lei
Venituri totale: 30.317.211 lei
Cheltuieli totale: 29.438.143 lei
Profit: 879.068 lei
Datorii: 17.203.884 lei