Ilie Năstase: Vor să mă suspende din viaţa sportivă, dar nu ştiu că am 71 de ani

vocea.biz / 20.06.2017
Ilie Năstase: Vor să mă suspende din viaţa sportivă, dar nu ştiu că am 71 de ani

 

Fostul tenismen Ilie Năstase a declarat, marţi, pentru News.ro, că ITF doreşte suspendarea sa “din viaţa sportivă” şi a precizat că este de acord cu audierea sa publică, aşa cum a cerut prietenul său Ion Ţiriac, deoarece vrea să fie judecat în mod transparent.

Năstase şi-ar dori ca ITF să analizeze cazul său luînd în calcul regulamentul Cupei Federaţiilor. “Eu am înţeles că vor să mă suspende din viaţa sportivă, dar nu ştiu că am 71 de ani. Ei cred că mai joc încă. Ei sportiv trebuie să mă suspende pe mine, altceva ce pot să-mi facă? Şi trebuie să mă suspende după regulamentul Cupei Federaţiilor, nu după Wimbledon şi Roland Garros şi toate prostiile pe care le-au băgat. Au şi ei un regulament, nu? Şi Cupa Davis are un regulament, fiecare turneu”, a spus Năstase pentru News.ro.

Fostul căpitan nejucător al echipei României de Fed Cup speră ca ITF să accepte propunerea lui Ţiriac ca audierea sa să fie făcută publică: “Ştiu că domnul Ţiriac a lucrat cu nişte avocaţi. Eu sunt de acord cu audierea publică, deşi nu am fost înştiinţat când ar trebui să aibă loc. Eu nu am ce să ascund, nu s-a văzut? A fost filmat, de ce anume sămi fie frică? Dacă ar vrea să-mi ia viaţa, mi-ar fi frică, de altceva nu îmi este. Eu şi domnul Ţiriac vrem să fie totul transparent, dar ei nu vor asta. Asta e problema. Acum nu ştiu dacă vor accepta, de asta le-a şi trimis scrisorile”.

Omul de afaceri Ion Ţiriac i-a trimis o scrisoare preşedintelui Federaţiei Internaţionale de Tenis, David Haggerty, în care solicită ca Ilie Năstase să fie audiat public în cadrul anchetei ITF legate de incidentele de la Mamaia, de la întâlnirea de Fed Cup dintre România şi Marea Britanie, precum şi prezentarea ulterioară către mass-media a întregului dosar întocmit în acest sens.

Ţiriac i-a scris şi preşedintelui Asociaţiei Jucătoarelor Profesioniste de Tenis, Steve Simon, transmiţându-i decizia de a suspenda acordarea trofeului la turneul de categorie Premier Mandatory Madrid Open, ca ca urmare a comentariilor publice agresive din partea WTA cu ocazia prezenţei lui Ilie Năstase la festivitatea de decernare a acesturi trofeu, la ultima ediţie, care a avut loc în luna mai.

Federaţia Internaţională de Tenis l-a suspendat provizoriu pe Năstase după comportamentul pe care l-a avut la întâlnirea de Fed Cup România – Marea Britanie, astfel că el nu mai are acces la competiţiile ITF. Forul internaţional urmează să ia o decizie definitivă în cazul lui Năstase.

Citește și...