Simona Halep: “Am simţit că s-a schimbat ceva. Sunt pur şi simplu fericită”

vocea.biz / 07.06.2017
Simona Halep: “Am simţit că s-a schimbat ceva. Sunt pur şi simplu fericită”

După meciul cu Elina Svitolina, Simona Halep a declarat că nu și-a dat seama că adversara ei a avut o minge de meci dar că a reușit să întoarcă soarta meciului nu doar din noroc ci și pentru că nu a renunțat la luptă. 

Simona Halep a declarat, după ce a întors soarta unei partide ce părea pierdută, cu Elina Svitolina, în sferturile de finală ale French Open, că nu şi-a dat seama că adversara ei a avut o minge de meci, titrează News.ro. Românca a recunoscut că nu a jucat foarte bine miercuri, dar a precizat că lucrul cel mai important a fost că nu a renunţat la luptă.

“Nu mi-am dat seama că a avut minge de meci, am văzut apoi, pe Twitter. Când am văzut am zis: Nu mi-am dat seama pe teren. De fapt, a fost mai bine că nu am ştiut”, a spus ea.

Jucătoarea din Constanţa a crezut că meciul este terminat la 5-2 pentru rivala ei, în setul secund.

“Cred că ea a jucat un tenis extraordinar până la 5-1 în al doilea set. A jucat bine, dar şi eu am jucat scurt cred, mingea nu se ducea cât de lung aş fi vrut, dar a dominat. La 5-2, m-am aşezat pe scaun şi am zis că meciul e pierdut. Mi-am zis că dacă n-am făcut nimic să schimb ritmul, asta e, e terminat.

Halep a spus că a simțit că ceva s-a schimbat în momentul în care s-a relaxat și că a luptat până în ultimul minut pentru a obține victoria.

“După aceea am început să mă simt mai relaxată, poate pentru că aveam impresia că meciull e terminat şi am schimbat ritmul. Am pus câteva mingi înalte, am încercat să o fac să se mişte mai mult, să deschid terenul şi a venit. Nu ştiu cum. Am avut şi eu în sfârşit noroc la mingea de set cu linia fileului, pentru că înainte toate liniile, neţurile au fost de partea ei. Am simţit că s-a schimbat ceva. Sunt pur şi simplu fericită şi nu mă gândesc cum a fost, iau ca bun faptul că am luptat până la final şi mă bucur. Astăzi am arătat că sunt mai puternică din punct de vedere psihic şi am stat acolo până la final, chiar dacă am fost un pic supărată în timpul meciului. E ceva special că sunt în semifinale la un Grand Slam, e un sentiment frumos. Cel mai important lucru este că nu am renunţat şi asta vreau să păstrez”, le-a spus Simona Halep, jurnaliştilor străini.

“M-am enervat puţin pe teren, e drept, dar enervarea a fost pozitivă şi m-a ajutat”, a recunoscut ea vorbindu-le jurnaliştilor români.

Simona Halep a povestit că Ion Ţiriac a fost critic la adresa jocului ei, după meci:

“Darren a fost fericit că am luptat şi că nu am renunţat. Mi-a spus că de luptă a fost la un nivel în alt azi. Nu am vorbit despre meci. Domnul Ţiriac m-a întrebat cum e posibil să renunţ la 3-0 în primul set. Am fost mirată, că nu am renunţat, probabil aşa a părut, poate am fost supărată. Mi-a spus că am luptat bine şi că mâine trebuie să joc tenis.”

Despre viitoarea adversară, Halep a precizat că se aşteaptă la o avalanşă de lovituri puternice din partea Karolinei Pliskova.

“Va fi un meci diferit cu Karolina decât azi. O să fie ceva ca o maşină de aruncat mingi. Mâine trebuie să fiu puternică pe picioare, să am încredere, nu pot să spun de tactică, deoarece o să fie greu, nu cred că am mai jucat cu ea pe zgură. O să fie o bună provocare, ceva nou, ştiu că e o jucătoare care dă tare. Văd eu mâine ce o să schimb. Nu vreau să mă gândesc că e semifinală, nici la ce a fost în 2014. E ceva diferit. Sunt altă jucătoare, sunt mult mai prezentă pe teren, mai calmă. Mă gândesc doar la ce trebui să joc împotriva ei”, a afirmat românca.

Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, s-a calificat pentru a doua oară în semifinalele French Open, după ce a întors soarta unei partide ce părea pierdută, la scorul de 6-3, 5-1, pentru adversara ei, urcaineanca Elina Svitolina, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 5. Halep a salvat o minge de meci în tie-break-ul setului secund, înainte de a se impune cu 3-6, 7-6 (6), 6-0, în aproape două ore şi 10 minute.

Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, va evolua, joi, în jurul orei 18.00, cu sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2, în semifinalele turneului de la Roland Garros. Cele două jucătoare au urcat deja câte o poziţie în clasamentul WTA, Halep fiind pe locul 3 acum, iar Pliskova pe locul 2.

Partidele din semifinalele tabloului feminin sunt programate, joi, începând cu ora 16.00, pe arena Philippe Chatrier. Primele vor intra pe teren Jelena Ostapenko (Letonia), locul 46 WTA, şi Timea Bacszinszky (Elveţia), locul 31 WTA şi cap de serie numărul 30.

Ele vor fi urmate de jucătoarele cel mai bine clasate care au rămas în turneu, Halep şi Pliskova. O victorie a sportivei din Cehia ar propulsa-o pe locul I în clasamentul WTA. Un succes al româncei ar însemna apropierea ei de primul trofeu de Grand Slam din carieră, cât şi de o altă premieră, poziţia cea mai râvnită din ierarhie. Halep le poate obţine pe amândouă dacă va câştiga turneul.

În situaţia în care Halep ajunge în finală şi pierde în ultimul act, germana Angelique Kerber va rămâne pe locul 1 WTA.

Citește și...