Ronaldo s-a tuns: Am promis că voi face acest lucru dacă voi câştiga Liga Campionilor şi voi marca

vocea.biz / 05.06.2017
Ronaldo s-a tuns: Am promis că voi face acest lucru dacă voi câştiga Liga Campionilor şi voi marca

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo s-a tuns după ce a câştigat Liga Campionilor cu Real Madrid, el spunând că a promis că va face acest lucru dacă madrilenii se impun la Cardiff şi va marca.

“A fost o promisiune. Am promis că dacă voi câştiga Liga Campionilor şi voi marca un gol în finală, voi face acest lucru. Mereu mă ţin de promisiuni”, a scris Ronaldo pe Instagram, citat de News.ro.

Formaţia spaniolă Real Madrid a învins, sâmbătă, la Cardiff, cu scorul de 4-1 (1-1), echipa italiană Juventus Torino şi a câştigat Liga Campionilor pentru a 12-a oară în istoria sa şi a doua oară consecutiv.

Real devine prima echipă din istorie care reuşeşte să-şi păstreze titlul în actualul format al Ligii Campionilor.

Pentru Real Madrid a marcat Cristiano Ronaldo în minutele 20 şi 64, Casemiro, în minutul 61 şi Asensio în minutul 90. Mario Mandzukici a înscris pentru Juventus în minutul 27.

Cristiano Ronaldo este golgheterul competiţiei, cu 12 goluri.

Citește și...