Finala Ligii Campionilor a fost câștigată, sâmbătă, pe National Stadium of Wales din Cardiff, de Real Madrid, care a învins echipa Juventus Torino cu 4-1.
UPDATE: Echipa spaniolă Real Madrid a câștigat Liga Campionilor pentru a 12-a oară în istoria sa şi a doua oară consecutiv. Real devine prima echipă din istorie care reuşeşte să-şi păstreze titlul în actualul format al Ligii Campionilor, scrie News.ro.
La finalul primei reprize, cele două echipe se aflau la egalitate, scor 1-1. Cristiano Ronaldo a deschis scorul în minutul 20 pentru Real Madrid, iar Juventus Torino a egalat prin golul marcat de Mario Mandzukici, șapte minute mai târziu.
Cristiano Ronaldo a marcat din pasa lui Carvajal, iar în minutul 27, dintr-o pasă a lui Higuain, Mario Mandzukici a marcat în poarta echipei Real Madrid.
Real Madrid a avut lovitura de începere a reprizei a doua, în care Real Madrid a reușit să marcheze de încă trei ori. Casemiro a urcat scorul la 2-1 în minutul 61, Cristiano Ronaldo a marcat al doilea său gol în finală în minutul 64, iar în minutul 90, Asensio a adus scorul final al partidei.
Cuadrado a primit cartonaș roșu în minutul 84, după un alt cartonaș galben în minutul 72. Cartonale galbene au mai primit, de la Juventus – Dybala (în minutul 12), Pjanici (66), Sandro (70) și de la Real Madrid – Ramos (31), Carvajal (42) și Kroos (53).
Pentru Juventus au evoluat: Buffon – Barzagli (Cuadrado ’66), Bonucci, Chiellini, A. Sandro – Pjanici (Marchisio ’71), Khedira – Dani Alves, Dybala (Lemina ’78), Mandzukici – Higuain. Antrenor: Massimiliano Allegri
Real Madrid a jucat în formula: Navas – Carvajal, Sergio Ramos, Varane, Marcelo – Casemiro, Kroos (Morata ’89), Modric – Isco (Asensio ’82), Ronaldo, Benzema (Bale ’77). Antrenor: Zinedine Zidane
Meciul a fost arbitrat de germanul Felix Brych, ajutat de asistenţii Mark Borsch şi Stefan Lupp şi adiţionalii Bastian Dankert şi Marco Fritz. Arbitru de rezervă a fost sârbul Milorad Mazici, iar rezervă a asistenţilor, germanul Rafael Foltyn.
La festivitatea de deschiderea a cântat trupa americană Black Eyed Peas. Trofeul Ligii Campionilor a fost adus pe teren de fostul internaţional galez Ian Rush.
La meciul de la Cardiff au asistat şi mai mulţi foşti jucători ai Generaţiei de aur a fotbalului românesc, printre care Gheorghe Popescu, Bogdan Stelea, Dan Petrescu, Ioan Ovidiu Sabău, Basarab Panduru, Florin Prunea, Gheorghe Hagi, la invitaţia oficialului UEFA Ionuţ Lupescu.
Primul 11 trimis în teren de Allegri a avut o medie de vârstă de 30 de ani şi 336 de zile, acesta fiind al doilea cel mai în vârstă “11” titular după cel al lui AC Milan în 2007 (31 ani şi 35 zile).
Cristiano Ronaldo a reuşit să ajungă la cota de 600 de goluri marcate în cariera sa de profesionist.
Zinedine Zidane a reuşit să devină al doilea antrenor care câştigă două competiţii europene în primele două sezoane, după Dettmar Cramer cu Bayern Munchen (1975, 1976).