Simona Halep s-a calificat în turul trei la Roland Garros, după ce a învins-o pe Tatjana Maria. Sorana Cîrstea, eliminată în turul doi

Vocea.biz / 01.06.2017
Simona Halep s-a calificat în turul trei la Roland Garros, după ce a învins-o pe Tatjana Maria. Sorana Cîrstea, eliminată în turul doi

Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, a învins-o, joi, cu scorul de 6-4, 6-3, pe germana Tatjana Maria, locul 102 WTA, calificându-se în turul al treilea al French Open, al doilea Grand Slam al anului.

Începutul de meci a fost unul complicat pentru Simona Halep, care a fost incomodată de jocul extrem de variat al adversarei ei. Maria a trimis mingea când liftat, când tăiat, iar această înălţime variabilă a mingii a încurcat-o pe româncă. Halep a găsit cu greu momentul potrivit de lovire a mingii, care i-a venit ori prea înalt, ori prea jos, mai niciodată într-o poziţie confortabilă. În plus, germana s-a apărat foarte bine şi a accelerat în unele momente, lovind cu putere, sau a găsit unghiuri foarte bune cu reverul executat cu o singură mână. În aceste condiţii, Halep, lipsită de răbdare la început, a reuşit cu greu să-şi pună în practică agresivitatea, greşind mult. Uşor, uşor, mobilitatea jucătoarei române, capaciatea ei de adaptare şi bagajul ei de lovituri mai bogat au început să-şi spună cuvântul. Cât priveşte problemele medicale de la glezna dreaptă, Halep a dus fără probleme un meci intens, în care a fost nevoie să facă risipă de energie pentru a se impune în două seturi, scrie News.ro.

În primul set, până la 2-2, jucătoarele şi-au fructificat serviciul, însă în următoarea cinci ghemuri nu au mai făcut-o (Halep a obţinut prima break-ul). Au fost schimburi lungi de mingi şi mult efort depus pe teren. Halep a câştigat un ghem în plus pe serviciul adversarei, a condus cu 5-4 şi apoi a încheiat cu 6-4, după 43 de minute.

Setul secund a fost mai simplu pentru jucătoarea din Constanţa, care a gestionat mult mai bine propriul serviciu. Cu un break la scorul de 1-1 şi altul la 5-3, Halep a încheiat meciul după 6-3 şi după o oră şi 23 minute de la start.

În faza următoare, Halep va evolua cu rusoaica de 20 de ani Daria Kasatkina, locul 28 WTA şi cap de serie numărul 26, care a învins-o, tot joi, în manşa secundă, cu scorul de 7-6 (1), 6-4, pe Marketa Vondrousova din Cehia, locul 96 WTA, venită din calificări.

Simona Halep s-a întâlnit o dată cu Daria Kasatkina, învingând-o, anul trecut, în turul al doilea al Miami Open, cu scorul de 6-3, 7-5.

Calificarea în turul al treilea este recompensată la Roland Garros cu 118.000 de euro şi cu 10 de puncte WTA.

Anul trecut, Halep a ajuns în optimi la French Open.

Sorana Cîrstea, eliminată în turul doi la Roland Garros

Sorana Cîrstea, locul 64 WTA, a fost învinsă, joi, cu scorul de 7-5, 6-4, de spaniola Carla Suarez Navarro, locul 23 WTA şi cap de serie numărul 21, în turul al doilea al turneului de la Roland Garros.

Cu probleme la umărul drept, la care a mai fost accidentată şi din cauza cărora a abandonat miercuri, la dublu, românca a fost întrecută după un meci care a durat o oră şi jumătate.

Calificarea în turul al doilea este recompensată cu 70.000 de euro şi 70 de puncte WTA.

Citește și...