Simona Halep a învins-o pe Shuai Peng şi s-a calificat în optimi la Wimbledon

vocea.biz / 07.07.2017
Simona Halep a învins-o pe Shuai Peng şi s-a calificat în optimi la Wimbledon

Jucătoarea Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a calificat, vineri, în optimile de finală ale turneului de Grand Slam de la Wimbledon, trecând în turul trei de chinezoaica Shuai Peng, locul 37 WTA.

Halep s-a impus cu scorul de 6-4, 7-6 (7), într-o oră şi 38 de minute, potrivit News.ro.

Meciul a început pe serviciul lui Peng şi cele două protagoniste s-au impus pe propriul serviciu în primele trei game-uri, chinezoaica reuşind apoi un break (3-1 pentru Peng). Halep a făcut însă imediat rebreak şi a reechilibrat scorul (3-2 pentru Peng). La 4-4, românca a reuşit încă un break şi a preluat conducerea cu 5-4, iar apoi şi-a câştigat serviciul, adjudecându-şi implicit şi primul set, scor 6-4. Primul set s-a încheiat în 38 de minute.

În setul doi, unul echilibrat, am asistat din nou la o serie break – rebreak. Simona Halep a făcut break după 28 de minute de joc, preluând conducerea cu 4-3, însă Peng a făcut rebreak, scorul devenind 4-4. S-a ajuns în tie-break, fază în care Simona Halep a salvat o minge de set şi a ratat una. Românca a valorificat însă a doua minge de set şi meciul s-a încheiat 6-4, 7-6 (7).

În runda următoare, Halep o va întâlni pe Victoria Azarenka (Belarus), fostă locul 1 WTA, situată acum pe poziţia 683, care a trecut în turul trei de britanica Heather Watson, numărul 102 mondial, scor 3-6, 6-1, 6-4, în două ore şi cinci minute.

Premiul pentru participarea în optimile de finală la Wimbledon, la simplu, este de 147.000 de lire sterline (aproximativ 167.000 de euro) şi 240 de puncte WTA.

Victoria Azarenka, semifinalistă în 2011 şi 2012, participă la Londra la primul Grand Slam după ce a născut un băiat, în decembrie trecut.

Halep a fost sfertfinalistă anul trecut la Wimbledon şi semifinalistă în 2014, aceasta din urmă fiind cea mai bună performanţă a ei pe iarba londoneză.

Simona Halep şi Azarenka au mai fost adversare de trei ori, în două din cele trei confruntări impunându-se sportiva din Belarus, la Doha şi la Linz, în 2012. În ultima lor confruntare însă învingătoare a fost Simona Halep, în sferturile de finală de la US Open, în 2015, scor 6-3, 4-6, 6-4.

Citește și...