Irina Begu, a treia româncă în turul al doilea al turneului de la Wimbledon

vocea.biz / 03.07.2017
Irina Begu, a treia româncă în turul al doilea al turneului de la Wimbledon

Irina-Camelia Begu, locul 69 WTA, a devenit, luni, a treia româncă în turul secund la Wimbledon, după ce a învins-o, cu 6-4, 6-2, pe Naomi Broady (Marea Britanie), poziţia 108 în ierarhia mondială. Simona Halep şi Ana Bogdan sunt şi ele în aceeaşi fază.

Begu, care în 2015 a ajuns în turul al treilea la All England Club, cea mai bună performanţă pe iarba londoneză, s-a imus după un meci care a durat o oră şi 15 minute, titrează News.ro. 

Ea va evolua în faza următoare cu germana Sabine Lisicki, locul 127 WTA, sau cu croata Ana Konjuh, locul 29 WTA şi cap de serie numărul 27.

Trei jucătoare din România au intrat pe teren, luni, în prima zi a competiţiei londoneze şi toate au trecut în manşa secundă după victorii clare, în două seturi. În afară de Begu, Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, cu scorul de 6-4, 6-1, pe sportiva Marina Erakovic din Noua Zeelandă, locul 129 WTA, venită din calificări, iar Ana Bogdan, locul 115 WTA, a trecut, cu scorul de 6-4, 6-2, de Ying-Ying Duan, locul 62 WTA.

Calificarea în turul secund este recompensată la Wimbledon cu 57.000 de lire sterline (65.000 de euro) şi cu 70 de puncte WTA.

La simplu feminin, România mai este reprezentată de Monica Niculescu şi Sorana Cîrstea, care vor evolua marţi.

Citește și...