Echipa naţională de rugby a României se reuneşte duminică, 29 ianuarie, la Izvorani, pentru a începe pregătirea meciurilor din Rugby Europe Championship, iar din lotul tricolorilor fac parte 33 de jucători.
Staff-ul tehnic a stabilit iniţial un lot de 36 de jucători, însă după evoluţiile Timişoarei Saracens din Challenge Cup, în acest lot au apărut câteva modificări în urma accidentărilor. Astfel, România porneşte la drum cu un lot de 33 de jucători. De remarcat este revenirea pilierului Andrei Ursache, care evoluează în Franţa, la Carcassonne, acesta jucând ultima dată pentru Stejari la Cupa Mondială din 2015.
Din cei 33 de jucători selecţionaţi, cei mai mulţi, 11, provin de la campioana României, Timişoara Saracens, 8 de la Ştiinţa Baia Mare, 6 de CSA Steaua, 1 de la CS Dinamo şi 1 de la CSM Bucureşti. Şase jucători evoluează în Franţa, cinci în ProD2 şi unul în Top 14, potrivit Mediafax.
După câteva zile de pregătire la Izvorani, Stejarii vor pleca pe 3 februarie la Lisabona, unde vor face joncţiunea cu jucătorii care evoluează în Franţa. O zi mai târziu, pe 4 februarie, România va întâlni Portugalia într-un meci de pregătire.
Sezonul 2016-2018 al Rugby Europe Championship este unul extrem de important, ierarhia finală aducând şi calificarea directă la Cupa Mondială din Japonia din 2019.
„Au intervenit câteva modificări faţă de lotul anunţat iniţial, modificări făcute din cauza accidentărilor, astfel încât am chemat să vedem mai mulţi jucători tineri. Este important să avem un debut bun de turneu pentru că de obicei primele meciuri ale noastre sunt un pic mai grele pentru că jucătorii se reunesc după câteva luni şi până restabilim relaţiile de jos, durează ceva. Mă bucur că avem acest meci de pregătire cu Portugalia, meci care oferă şansa de a selecta cei mai în formă jucători pentru Rugby Europe Championship”, a declarat antrenorul Lynn Howells.
Pilieri: Mihai Lazăr (Castres Olympique), Constantin Pristăviţă (Ştiinţa Baia Mare), Alexandru Ţăruş (Beziers), Alexandru Gordas (CSA Steaua), Andrei Ursache (Carcassonne), Ionel Badiu (Carcassonne), Gigi Militaru (Timişoara Saracens), Horaţiu Pungea (Timişoara Saracens), Alexandru Savin (CSM Bucureşti)
Trăgători: Andrei Rădoi (Timişoara Saracens), Marian Căpăţână (Timişoara Saracens), Otar Turashvili (Colomiers)
Linia a doua: Valentin Popârlan (Timişoara Saracens), Marius Antonescu (Tarbes), Johan Van Heerden (Ştiinţa Baia Mare), Ionuţ Mureşan (Timişoara Saracens), Dorin Lazăr (Timişoara Saracens)
Linia a treia: Viorel Lucaci (CSA Steaua), Andrei Gorcioaia (Massy), Vasile Rus (Timşoara), Valentin Ursache (Oyonnax), Andrei Iurea (Ştiinţă Baia Mare), Cristian Chirică (Ştiinţa Baia Mare), Vlad Nistor (Albi)
Mijlocaşi la grămadă: Valentin Calafeteanu (Timişoara Saracens), Florin Surugiu (CSA Steaua )
Mijlocaşi la deschidere: Jody Rose (Timişoara Saracens)
Centri: Florin Vlaicu (CSA Steaua), Jack Umaga (Timişoara Saracens), Florin Vlăduţ Popa (Timişoara Saracens), Paula Kinikinilau (Timişoara Saracens)
Aripi: Stephen Shennan (Timişoara Saracens), Ionuţ Dumitru (CSA Steaua), Mădălin Lemnaru (Timişoara Saracens)
Meciurile României în sezonul 2016-2017 al Rugby Europe Championship:
Germania – România, Offenbach, 11 februarie
România – Spania, Iaşi, 18 februarie
Rusia-România, Soci, 4 martie
Belgia -România, Bruxelles, 11 martie
România – Georgia, 19 martie, Bucureşti