Jucătoarea de handbal Cristina Neagu (28 de ani), interul stânga al naţionalei României şi al formaţiei muntenegrene Buducnost, a fost declarată, miercuri, cea mai bună handbalistă din lume în 2016 în ancheta realizată de către portalul handball-planet.com, pentru al doilea an consecutiv.
Câştigătoarea a fost stabilită în urma unui vot realizat de către un juriu al site-ului handball-planet.com, format din 20 de jurnalişti şi cititori ai publicaţiei online. În total, 35.459 de persoane şi-au exprimat părerea în cadrul sondajului. Neagu le-a devansat pe norvegiencele Nora Mork şi Heidi Loke, scrie Mediafax.
Participarea cu naţionala României la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro şi clasarea pe locul cinci la Campionatul European din Suedia sunt performanţele care au ajutat-o pe Cristina să câştige această distincţie. Interul stânga s-a apropiat, astfel, de Heidi Loke, care a fost declarată de trei ori cea mai bună handbalistă a lumii de către site-ul handball-planet.com, în 2011, 2013 şi 2014.
Cristina Neagu a ocupat locul al treilea în clasamentul marcatoarelor de la Campionatul European din Suedia, cu 46 de goluri. Nora Mork a fost liderul ierarhiei, cu 53 de goluri, iar daneza Stine Jorgensen a ocupat locul secund, cu 47 goluri.