Paula Ungureanu s-a retras din echipa națională de handbal

Adriana Stanca / 04.01.2017
Paula Ungureanu s-a retras din echipa națională de handbal

Handbalista Paula Ungureanu, portarul echipei CSM Bucureşti, și-a anunțat, miercuri, retragerea din echipa națională.

După Campionatul European din Suedia, sportiva în vârstă de 36 de ani,  a postat pe contul personal de Facebook un mesaj în care a precizat că acesta „a fost ultimul turneu final în culorile echipei naționale”.

„Vă mulțumesc tuturor!”, a adăugat Paula Ungureanu.

Ulterior, pe pagina de Facebook a Federației Române de Handbal a fost publicat un mesaj de recunoaștere a performanțelor sportivei: „Mulțumim, Paula!”.

Decizia Paulei Ungureanu vine la puţin timp după ce Oana Manea, colegă de echipă, a anunţat la rândul ei că turneul final din Suedia a fost ultimul sub tricoul echipei naţionale. După Jocurile Olimpice de la Rio s-a retras de la naţională şi  handbalista Aurelia Brădeanu.

Tags:
Citește și...