Gabriel Toncean rămâne preşedinte al Federației Române de Culturism și Fitness pentru încă patru ani. Reprezentanţii cluburilor l-au ales în fruntea Federaţiei, cu unanimitate de voturi, în cadrul Adunării Generale care a avut loc sâmbătă, 18 februarie, la Sibiu.
La eveniment au participat 55 de reprezentanți cu drept de vot din cele 72 de cluburi afiliate.
Monica Mureșan, multipla campioană națională și mondială, a fost realeasă ca vicepreședinte a Federației Române de Culturism și Fitness, iar Dumitru Cheteleș, Mihai Mădărași, Ovidiu Mezdrea, Daniel Oprea și Anghel Zăpârțan au fost realeși în calitate de membri ai Biroului Federal.
”Vreau ca și acest mandat să fie unul al faptelor, iar dezvoltarea federației să continue. Nu promit nimic, faptele vorbesc! Le mulțumesc membrilor federației pentru încrederea acordată și le promit că nu-i voi dezamăgi”, a declarat Gabriel Toncean.
Acesta a ţinut să le mulţumească reprezentanţilor cluburilor care l-au votat pentru a rămâne în fruntea Federaţiei Române de Culturism și Fitness, pentru încă patru ani.
“Mulţumesc tuturor reprezentanţilor cluburilor pentru încrederea pe care mi-au oferit-o alegându-mă cu unanimitate de voturi, preşedinte al Federaţiei Române de Culturism şi Fitness pentru încă patru ani. Onoare şi responsabilitate, ambiţie şi perseverenţă, progres şi rezultate!”, a mai precizat acesta.
Gabriel Toncean ocupă, din anul 2016, și funcția de Președinte al Federației Balcanice de Culturism și Fitness.