Cristian Chivu este oficial antrenor

Vocea.biz / 15.12.2017
Cristian Chivu este oficial antrenor

Fostul internaţional Cristian Chivu şi alţi opt foşti jucători, între care Marco Amelia, Mauro Camoranesi şi Luca Toni, au luat examenul pentru licenţa UEFA A, a doua categorie de antrenor, pe care l-au susţinut la Coverciano, a anunţat, joi, Federaţia Italiană de Fotbal (FIGC), conform News.ro.

Chivu, 37 de ani, şi colegii lui au făcut parte dintr-o grupă de foşti fotbalişti, care au fost admişi şcoala de la Coverciano datorită faptului că au jucat cel puţin şapte sezoane în Serie A şi au evoluat în peste 180 de meciuri în acest campionat sau au fost campioni mondiali.

Grupa a fost formată din următorii foşti jucători: Marco Amelia, Mauro German Camoranesi, Marco Cassetti, Cristian Chivu, Morgan De Sanctis, Fabio Galante, Amantino Mancini, Angelo Palombo şi Luca Toni.

Din 10 octombrie, ei au efectuat 210 ore de cursuri, iar marţi au susţinut examenul final, pe care l-au trecut toţi.

După ce obţin licenţa A, noii antrenori pot pregăti echipe din Serie C sau pot fi secunzi la formaţii din Serie B şi Serie A.

Chivu, care acum este şi observator tehnic al UEFA, a jucat la AS Roma, între 2003 şi 2007, şi la Inter Milano, între 2007 şi 2014, strângând 200 de prezenţe în prima ligă italiană.Chivu e oficial antrenor

Citește și...