Simona Halep joacă, marţi, cu Maria Şarapova, în primul tur al US Open

Vocea.biz / 27.08.2017
Simona Halep joacă, marţi, cu Maria Şarapova, în primul tur al US Open

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, o va întâlni, marţi, nu înainte de ora 02.00, pe rusoaica Maria Şarapova, locul 147 WTA, fostă numărul 1 mondial, beneficiară a unui wild card, în manşa I a US Open, ultimul Grand Slam al anului.

Această partidă va deschide sesiunea de seară pe Arthur Ashe Stadium, arena principală de la Flushing Meadows, informează News.ro.

Jucătoarea rusă a revenit în competiţii în aprilie, după 15 luni de suspendare pentru că a folosit o substanţă interzisă, meldonium.

Halep nu a învins-o niciodată pe Şarapova, în şase partide jucate până acum. Ultima oară, ele s-au întâlnit la Turneul Campioanelor din 2015, când rusoaica a câştigat cu 6-4, 6-4. Halep a pierdut şi două finale în faţa Mariei Şarapova, la Roland Garros şi la Madrid, ambele în 2014.

Tot în prima zi a US Open şi tot în turul I vor juca Mihaela Buzărnescu, locul 133 WTA, cu daneza Carline Wozniacki,locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5, Irina Begu, locul 58 WTA, cu sportiva ucraineană Katerina Kozlova, locul 115 WTA, şi Marius Copil, locul 88 ATP, cu francezul Jo-Wilfried Tsonga, locul 12 ATP şi cap de serie numărul 8.

Simona Halep când a aflat că va juca împotriva Mariei Şarapova în primul tur al US Open: Cum e posibil?

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a aflat pe teren, la antrenament, că va evolua împotriva rusoaicei Maria Şarapova, în turul I al US Open. Totuşi, ea spune că nu s-a mirat prea mult, pentru că a avut anul acesta parte de adversare dificile în primul meci, în urma tragerilor la sorţi.

“Eram pe teren şi mă antrenam. Am primit un mesaj şi reacţia mea a fost normală, pentru că anul acesta am avut parte de trageri la sorţi grele, aproape de fiecare dată. Bine, a fost ceva de genul Apoi mi-am făcut normal antrenamentul, nu am avut emoţii. Despre wild card-ul ei, pot să spun că e decizia organizatorilor, pot face orice vor, nu sunt în măsură să vorbesc de asta. Ea revine, e suficient de puternică să revină, are multă experienţă, a câştigat multe turnee. Va fi o provocare să joc împotriva ei, în primul tur al unui Grand Slam. M-a bătut de şase ori, poate pot schimba asta. Vom vedea luni. Voi da tot ce am mai bun, voi încerca să câştig. E un meci mare. E dificil pentru că joacă plat, riscant. Nu te lasă să intri în teren şi să ai oportunităţi de a puncta. Nu pot analiza mult meciul împotriva ei. Nu ştiu care va fi reacţia publicului, voi vedea luni. Toată lumea a fost corectă cu mine aici, mereu, am avut public frumos. Nu aştept nimic rău, ci o atmosferă frumoasă, ca întotdeauna la US Open. Dacă va fi seara, va fi mai bine”, a declarat Halep, într-o conferinţă de presă.

Ea spune că este mai bine pregătită acum, din toate punctele de vedere, decât a fost în 2014, când a pierdut finalele la Madrid şi Roland Garros, în faţa Mariei Şarapova.

“Sunt diferită faţă de 2014, din toate punctele de vedere, psihic şi ca joc. Sunt mai puternică, mai experimentată, am avut de-a face cu multe situaţii în aceşti trei ani, mă simt mai bine şi pregătită să o înfrunt din nou. Sper să schimb ceva, poate pot să o înving. Nu mă gândesc ce a făcut Maria, ce face sau în ce situaţie este, mă gândesc la mine, vreau să merg pe teren şi să joc cel mai bun tenis, Nu o să fie uşor, dar e nouă provocare şi o nouă încercare de a câştiga împotriva ei. Mi-am schimbat mentalitatea, nu mă gândesc cu cine o să joc, vreau să dau tot ce e mai bun în acea zi. Nu vreau să pun presiune pe mine că joc împotriva Mariei Şarapova. E o jucătoare normală, revine, a jucat bine în trecut şi e încă o jucătoare bună. Vreau să mă gândesc la mine şi să mă concentrez asupra mea”, a spus românca.

Simona Halep a afirmat că va reuşi să ajungă pe primul loc WTA dacă merită acest lucru. Ea nu vrea să se mai gândească la această performanţă, pentru că a făcut-o de multe ori până acum şi nu a ajuns numărul 1 mondial.

“Am fost aproape la French Open, foarte aproape, apoi la Wimbledon, nu pot să spun acelaşi lucru despre finala de la Cincinnati, pentru că scorul a fost rău şi deci nu am fost aproape. Nu mă mai gândesc la asta, a fost de ajuns. Am vorbit prea mult de asta şi poate presiunea a venit în momentele importante. Acum a trecut, toată lumea poate lua locul 1. Dacă o să mi se întâmple, înseamă că l-am meritat, dacă nu, nu. Vom vedea. Am ratat de trei ori oportunitatea, e destul. Dacă mă gândesc la asta, văd că nu-l pot obţine. Dacă nu mă mai gândesc la asta, poate voi fi mai relaxată şi o să-l obţin. Repet, dacă-l merit, o să-l iau. Dacă nu, asta e”, a explicat jucătoarea română.

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, o va întâlni pe rusoaica Maria Şarapova, locul 147 WTA, fostă numărul 1 modial, beneficiară a unui wild card, în manşa I a US Open, ultimul Grand Slam al anului.

Jucătoarea rusă a revenit în competiţii în aprilie, după 15 luni de suspendare pentru că a folosit o substanţă interzisă, meldonium.

Citește și...