Simona Halep se automotivează zilnic cu citate de pe internet. Care este cel mai mare regret al sportivei

Vocea.biz / 09.08.2017
Simona Halep se automotivează zilnic cu citate de pe internet. Care este cel mai mare regret al sportivei

Simona Halep a participat luni seară la o conferinţă de presă înaintea turneului Premier 5 de la Toronto (Canada), iar a doua jucătoare a lumii a abordat în premieră mai multe subiecte interesante, potrivit Mediafax.

Halep înfruntă o adevărată provocare în această săptămână în care trebuie să-şi apere trofeul de la Rogers Cup, turneu găzduit un an de Montreal şi un an de Toronto! Constănţeanca şi-a exprimat părerea de rău că în acest sezon nu mai merge în oraşul în care a triumfat anul trecut (7-6, 6-3 în finala cu Madison Keys), dar în acelaşi timp a lăudat condiţiile de care are parte la Toronto: “Ieri mă gândeam în drumul către hotel: ‘Oare de ce nu se organizează în fiecare an atât la Montreal, cât şi la Toronto, pentru a avea ambele turnee? Îmi lipseşte turneul de la Montreal, dar mă simt foarte bine şi aici! Cred că terenurile şi atmosfera mă avantajează, iar spectatorii sunt mereu alături de mine. Întotdeauna m-am acomodat rapid la Toronto şi am putut să joc cel mai bun tenis aici. Sunt câteva turnee în circuit la care mă simt ca acasă, iar acesta este unul dintre ele”.

Halep are o tehnică de automotivare prin care vrea să ajungă lider mondial: “Voi fi cea mai fericită persoană dacă se întâmplă!”

Simona a dezvăluit că se automotivează zilnic cu citate luate de pe internet, iar această tehnică speră să o ajute să devină lider mondial: “În fiecare zi găsesc citate care mă motivează pe internet! După ce le citesc, îmi place să le postez pe Instagram. Cred că ele îmi dau forţa să merg mai departe. Pentru mine, ar înseamna foarte mult să fiu numărul 1 mondial. Nu ştiu încă cum e, nu am fost niciodată acolo. Cu ocazia aceasta chiar vreau să o felicit pe Karolina Pliskova, pentru că merită să fie lider mondial. A câştigat câteva turnee şi a ajuns în finală la US Open. Sper să îi iau locul într-o zi, dar nu vreau să mă gândeasc la asta. Dacă se întâmplă, voi fi cea mai fericită persoană, dar trebuie să muncesc tot mai mult pentru a-mi îndeplini visul”.Halep şi Pliskova sunt despărţite de 921 de puncte în acest moment.

Regretul Simonei: “Am jucat prea mult la junioare”

Jucătoarea în vârstă de 25 de ani a rămas cu un regret din perioada adolescenţei, din cauza faptului că nu s-a înscris mai devreme în competiţiile senioarelor! Halep a evoluat la junioare până la 18 ani, iar acum spune că a sfătuit-o pe Bianca Andreescu, o tânără canadiancă de origine română, să nu facă aceeaşi greşeală: “Eu am jucat prea mult la junioare, până la 18 ani… A fost prea mult, dar sunt mândră totuşi că am câştigat concursul junioarelor de la Roland Garros! Poate pentru unii nu contează aşa mult, dar pentru mine a fost important. Pentru a ajunge mai repede la un nivel superior, o adolescentă trebuie să joace mai devreme în circuitul WTA. Asta i-am transmis şi Biancăi Andreescu, care este o fată foarte bună! Dacă a fost un sfat nepotrivit, îmi pare rău!”, a spus Simona, sportivă care este un model pentru tânăra speranţă a tenisului mondial născută în Canada din părinţi români.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, locul 2 în clasamentul WTA, va evolua împotriva Magdalenei Rybarikova (Slovacia, 33 WTA) în turul al doilea al turneului de la Toronto (Canada), dotat cu premii în valoare totală de 2,434,389 de dolari.

Rybarikova a învins-o, scor 7-5, 6-0, într-o oră şi cinci minute de joc pe croata Mirjana Lucici-Baroni, locul 31 WTA. Sportiva din Slovacia a ajuns pe tabloul principal în Canada din postura de lucky loser, după ce a înlocuit-o pe americanca Madison Keys, locul 17 WTA, care s-a retras din cauza unei accidentări.

Simona Halep, deţinătoarea trofeului la Rogers Cup, a fost acceptată direct în turul doi la competiţia din Canada. Simona a învins-o anul trecut, în finală, pe Madison Keys, scor 7-6 (2), 6-3. În 2015, la Toronto (cele două oraşe alternează la organizarea Rogers Cup), românca a fost finalistă.

Rybarikova şi Halep s-au mai întâlnit până acum de trei ori, ultima dată în 2014. Sportiva din Slovacia conduce cu 2-1 la întâlnirile directe.

Sursa foto: Facebook.com/Simona Halep

Citește și...