Fotbalistul rănit în urma exploziilor de la Dortmund a revenit la antrenamentele echipei după ce a fost operat – FOTO

vocea.biz / 29.04.2017
Fotbalistul rănit în urma exploziilor de la Dortmund a revenit la antrenamentele echipei după ce a fost operat – FOTO

Marc Bartra (26 de ani), fundaşul formaţiei germane Borussia Dortmund, rănit în urma exploziilor care au avut loc pe 11 aprilie în Germania, a revenit la antrenamentele echipei conduse de Thomas Tuchel, fiind refăcut, informează Mediafax.

De doar 17 zile a avut nevoie fundaşul spaniol pentru a reveni pe terenul de antrenament, după ce a fost operat la încheietura braţului drept, fiind rănit în urma exploziilor de lângă autocarul echipei Borussia Dortmund în timp ce acesta mergea spre stadionul Signal Iduna Park pentru meciul cu AS Monaco din sferturile Ligii Campionilor. Bartra şi-a făcut apariţia la antrenament purtând o protecţie specială la braţul drept, care era acoperit şi de mâneca bluzei pe care o purta.

Pe 27 aprilie, fostul fundaş al Barcelonei a postat o fotografie pe o reţea de socializare şi un mesaj plin de optimism în legătură cu accidentarea suferită. “Sunt fericit de progresul făcut”, scria Bartra pe contul oficial de Twitter.

Antrenorul Thomas Tuchel anunţa, în urmă cu câteva săptămâni, că Marc Bartra va reveni pe teren după o lună de pauză. “Marc va reveni la echipă în patru săptămâni. El ar vrea să joace de acum, dar nu se poate”, spunea Thomas Tuchel pe 13 aprilie, conform AP.
Citește și...