Năstase nu va putea fi prezent la turneele de Grand Slam. El nu va mai fi invitat în Loja Regală de la Wimbledon

vocea.biz / 24.04.2017
Năstase nu va putea fi prezent la turneele de Grand Slam. El nu va mai fi invitat în Loja Regală de la Wimbledon

Una dintre consecinţele suspendării primite de Ilie Năstase din partea ITF, în urma scandalului în care a fost implicat la întâlnirea România – Marea Britanie, de la Mamaia, este că el nu va mai putea participa la turneele de Grand Slam, care sunt organizate de Federaţia Internaţională de Tenis, anunţă CNN. The Sun scrie că Ilie Năstase nu va mai fi invitat în Royal Box (Loja Regală) de pe terenul central de la Wimbledon.

Năstase era o prezenţă obişnuită la turneele de la Roland Garros şi de la Wimbledon. Anul trecut, el a fost consultant Eurosport pentru French Open, în emisiunea ”Game, Set şi Mats”, alături de Chris Evert şi John McEnroe. La Paris, Năstase a intervievat jucătoarele române pe teren după meciurile disputate, notează News.ro.

Loja Regală, destinată celebrităţilor şi pritenilor turneului de la Wimbledon, are 74 de locuri şi a fost inaugurată în 1922. Preşedintele All England Club invită în fiecare an, pe baza unor propuneri venite de la comitetul de organizare a turneului şi de la federaţia engleză, membri ai familiei regale, şefi de guverne, oameni din lumea tenisului, parteneri comerciali, membri ai forţelor armate britanice şi alte persoane importante. În 2015, Năstase a fost prezent în Loja Regală, îmbrăcat într-un costum de general.

Federaţia Internaţională de Tenis a anunţat, duminică, pe contul oficial de Twitter, că fostul tenisman Ilie Năstase a fost suspendat provizoriu ca urmare a comportamentului pe care l-a avut la întâlnirea de Fed Cup România – Marea Britanie, astfel că nu va avea acces la competiţiile ITF şi nu va primi acreditare.

Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) i-a ridicat, sâmbătă, acreditarea lui Ilie Năstase, după ce a avut un conflict cu arbitrii şi cu Johanna Konta şi cu căpitanul-nejucător Anne Keothavong. El nu a mai fost căpitanul echipei României la meciurile de duminică.

Potrivit Daily Mail, Năstase spune că nu regretă afirmaţiile jignitoare făcute la adresa britanicelor.

“Nu regret şi mă pot trimite la închisoare dacă vor, nu mă interesează. Am încercat doar să apăr interesele jucătoarei mele. Jucătoarea engleză a ieşit de pe teren fără să ceară voie şi recunosc că am făcut-o c….Încerca să facă linişte în public, dar e tenis, nu e operă. N-am nevoie de rahatul ăsta. Am 70 de ani. Nici măcar nu am fost plătit pentru funcţia de căpitan-nejucător. Nu dau doi bani dacă mă suspendă sau nu sau nu mă lasă să stau în scaunul de căpitan. Nu uitaţi că am fost numărul 1. Dacă arunci pe cineva care a fost numărul 1, nu e bine pentru tenis”, a spus Năstase, conform sursei citate.

România a învins Marea Britanie cu scorul general de 3-2 şi va evolua anul viitor în Grupa Mondială II a Cupei Federaţiei.

(News.ro)

Citește și...