Un meci de tenis a fost întrerupt din cauza unei “partide” gălăgioase de sex VIDEO

vocea.biz / 19.04.2017
Un meci de tenis a fost întrerupt din cauza unei “partide” gălăgioase de sex VIDEO

Un meci de tenis de la turneul challenger de la Sarasota, din Florida, a fost întrerupt de mai multe ori din cauza unei “partide” gălăgioase de sex, care avea loc într-un apartament din apropierea terenului de joc, informează presa americană, citată de News.ro.

Americanii Frances Tiafoe, locul 87 ATP, şi Mitchell Krueger, locul 182 ATP, jucau în primul tur la ATP Challenger Tour Sarasota din Florida (premii de 100.000 de dolari). În momentul în care se pregătea să servească în mijlocul setului secund, Tiafoe s-a oprit deoarece auzea nişte sunete care însemnau un singur lucru – un cuplu făcea amor. Femeia se manifesta atât de puternic încât gemetele ei se auzeau pe teren, distrăgând atenţia celor doi jucători.

După ce au încercat să-şi vadă de treaba lor în gemetele femeii, Tiafoe a strigat:

 

“Nu poate fi atât de bun”.

Iniţial, comentatorul meciului Mike Cation a crezut că un spectator a uitat să închidă volumul telefonului în timp ce se uita la un filmuleţ.

“Este tare ciudat. Nu ştiu cine a pus asta, dar telefonul cuiva merge… şi se uită la un film pentru adulţi”, a spus Cation.

Deoarece gemetele continuau, Cation a realizat că nu este vorba de filmuleţ pe un telefon mobil:

“Nu, nu este un telefon, se aude de la apartamentul de peste lac. Dumnezeule mare!”.

După meci, Cation a scris pe Twitter: “Salutări cuplului din apartamentul cu ferestre deschise de vizavi! Se pare că v-aţi simţit bine”.

“Tiafoe a câştigat meciul cu scorul de 6-3, 6-2, dar este clar că cei doi din apropiere au fost câştigătorii nopţii”, a scris nydailynews.com.

Tags:
Citește și...