Simona Halep şi-a mai trecut o victorie în palmares. Românca a reuşit s-o învingă în două seturi pe Iaroslava Șvedova din Kazahstan, asigurându-şi astfel calificarea în sferturile de finală ale turneului WTA de la Wuhan (China).
Turneul are premii în valoare de 2,28 milioane dolari, iar Simona Halep este a patra favorită a acestei competiții, una de categoria WTA Premier 5.
În partida disputată miercuri pentru calificarea în sferturi, după o oră şi 15 minute de joc, Halep şi-a asigurat un cec în valoare de 54.230 dolari și 190 de puncte WTA.
“Am încercat să dau tot ce am mai bun și cred că am reușit. Sunt foarte mulțumită de modul în care am jucat la turneele mari și sunt mulțumită că joc în aceeași notă și aici, unde sper să câștig fiecare meci. A fost destul de greu să joc astăzi atât împotriva adversarei cât și a vântului, așa că mă bucur că am câștigat în două seturi”, a declarat Halep după victorie, citată de Agerpres.
Simona Halep, numărul 5 mondial, o va avea ca adversară în sferturile de finală pe americanca Madison Keys, cap de serie numărul 8 la Wuhan, care a dispus la rândul ei, în trei seturi, 6-1, 4-6, 6-4, de rusoaica Daria Kasatkina (nr.28 WTA).