Un consilier județean și unul din membrii galeriei clubului Olimpia Satu Mare au lansat acuze dure împotriva fostei conduceri a formației din Liga 2, acuzată că a cheltuit abuziv banii alocați de Consiliul Local și cel Județean.
Prejudiciul estimat este de peste 100.000 de lei, fosta conducere formată din ex-managerul public al municipiului Satu Mare, Dan Băbuț, și președintele AJF, Ștefan Silaghi, cheltuind peste sume impresionante pe achiziția fictivă de echipament sportiv și vitamine, dar și pe ….cafea.
Consilierul Adrian Cozma și liderul galeriei, Ciprian Bretan, au declarat că vor depune o plângere organelor competente pentru efectuarea unor verificări, fiind suspect un prejudiciu de 100.000 de lei la club, bani cheltuiţi pe echipamente sportive, cafea, aparate de cafea şi mingi sportive.
Totodată, Clubul Sportiv Olimpia Satu Mare, aflat în liga a II-a, mai are nevoie de 2,2 milioane lei pentru a încheia acest an, fotbaliştii neprimindu-şi salariile de patru luni.
Consilierul judeţean Adrian Cozma, membru în conducerea clubului, a afirmat că fosta conducere a clubului a lăsat o datorie de 1,5 milioane lei, la care se mai adaugă 700.000 de lei pentru cheltuielile prevăzute până la finalul anului, astfel că echipa are nevoie de 2,2 milioane lei. El a precizat că urgentă ar fi plata unei sume de 200.000 de lei pentru salariile restante şi contribuţiile la stat, sportivii neprimindu-şi remuneraţiile de patru luni.
De asemenea, Cozma a precizat că va face solicitări Consiliului Judeţean şi Consiliului Local pentru alocarea acestor fonduri, astfel încât echipa să poată încheia anul fără datorii.