Naţionala de fotbal feminin a învins Grecia. Trebuie să treacă de Portugalia ca să ajungă la Euro 2017

Anca Miklos / 21.09.2016
Naţionala de fotbal feminin a învins Grecia. Trebuie să treacă de Portugalia ca să ajungă la Euro 2017

Naţionala de fotbal feminin a României a reuşit să se impună în faţa selecţionatei Greciei în ultima etapă a grupei a treia de calificare pentru Euro 2017.

Scorul obţinut de fetele antrenate de Mirel Albon le-a propulsat pe locul secund în grupă după Franţa. Golurile au fost marcate de catre Alexandra Lunca (minutul 5), Maria Ficzay (15), Stefania Vatafu (76) si Mara Batea (79).

În grupa a treia de calificare lider este Franţa, urmată de România cu 16 puncte, Grecia şi Albania. În ierarhia echipelor care au încheiat pe poziţiile secunde în grupe, “Tricolorele”  au ocupat locul şapte şi urmează să joace un baraj pentru calificarea la turneul final din 2017, cu Portugalia.

La turneul final s-au calificat direct câştigătoarele celor opt grupe şi cele mai bune şase echipe de pe locul al doilea. Celor 14 li se vor adăugaţ ara gazdă a Campionatului, Olanda, şi câştigătoarea play-off-ului, România – Portugalia.

Tragerea la sorţi pentru stabilirea gazdei primul meci va avea loc pe 23 septembrie, iar cele două partide vor fi programate în perioada 17-25 octombrie.

Citește și...