Cozonacul le-a stat în gât. Steaua a fost învinsă de Osmanlispor, scor 2-0, în grupa L a Ligii Europa

Ciprian Fabian / 16.09.2016
Cozonacul le-a stat în gât. Steaua a fost învinsă de Osmanlispor, scor 2-0, în grupa L a Ligii Europa

“Grupa asta este chec, cozonac și franzelă! Chec cu Zurich, cozonac turcii (n.r. Osmanlispor) și franzela care e mai tare: spaniolii de la Villarreal. Până la spanioli, mâncam noi checul și cozonacul, franzela e mai tare, poate o lăsăm”, a spus Gigi Becali când și-a aflat adversarii din Europa League.

Formaţia Steaua a fost învinsă, joi, la Ankara, cu scorul de 2-0 (0-0), de echipa Osmanlispor, în prima etapă a grupei L a Ligii Europa. Steaua a jucat a doua repriză în inferioritate numerică.

Golurile au fost marcate de Diabate ’64 (penalti) şi Umar ’74.

Steaua a jucat a doua repriză cu un jucător mai puţin, după ce în prelungirile primei părţi a fost eliminat Gabriel Enache.

Osmanlispor a deschis scorul în minutul 64, când Diabate a transformat o lovitură de la 11 metri acordată după un fault al lui Tamaş asupra lui Ndiaye.

Diferenţa a fost majorată de Umar, în minutul 74, care a marcat după o pasă de la Pinto.

Osmanlispor: Karcemarskas – Altinay, Curuksu, Demir, Pinto – Cagiran (Maher ’84), Lawal – Umar (Delarge ’75), Ndiaye, Regattin – Diabate (Rusescu ’78). Antrenor: Mustafa Akcay.

Steaua: Niţă – Enache, Tamaş, Moke, Toşca – Bourceanu, AganovicI – Ad. Popa, Boldrin (Fl. Tănase ’61), De Amorim (Jakolis ’67) – Golubovici (Mitrea ’46). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.

Cartonaşe galbene: Regattin ’14, Ndiaye 45+2 / Enache ‘4, 45+2, Tamaş ’63, Aganovici ’72, Moke ’86.

Cartonaş roşu: Enache ’45+2.

Meciul a fost arbitrat de germanul Tobias Welz, ajutat de asistenţii Jan Seidel şi Rafael Foltyn şi de adiţionalii Robert Hartmann şi Marco Fritz, iar Stefan Lupp a fost rezervă.

Citește și...