Fostul impresar, Ioan Becali, va fi eliberat condiționat, a decis Tribunalul Ilfov. Deecizia este definitivă. Vărul patronului Stelei se află încarcerat la Penitenciarul Jilava, după ce a stat aproape doi ani la Penitenciarul Poarta Albă, timp în care a făcut trei cereri de eliberare condiționată, toate fiind însă respinse de instanțele din Constanța.
În urmă cu câteva luni penitenciarul Jilava i-a dat aviz favorabil lui Becali, pentru eliberare condiționată, după ce a executat o treime din pedeapsa de 6 ani și 4 luni primită în “Dosarul Transferurilor” în martie 2014. Giovanni are peste 60 de ani și trebuie să facă doar jumătate din pedeapsă, conform legii.
În martie 2014, Ioan Becali a fost condamnat la 6 ani și 4 luni închisoare în dosarul transferurilor, alături de alți șapte reprezentanți ai fotbalului românesc. În prezent, doar Victor Becali și Cristian Borcea se mai află în detenție, restul fiind eliberați condiționat! Potrivit DNA, faptele săvârșite de cei opt oameni din fotbal au provocat un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal, o parte dintre banii obținuți din transferuri fiind “spălați” prin intermediul unor firme off-shore.
Ioan Becali a recunoscut că nu a plătit prejudiciul din “Dosarul Transferurilor”, susținând că are averea sub sechestru, printre care și un bloc evaluat la un milion de euro.