Zi de doliu în forbalul românesc, după ce un fotbalist în vârstă de 47 de ani s-a stins din viață. Se pare că acesta avea grave probleme de sănătate, iar foștii colegi au fost cei care au făcut anunțul trist, în mediul online. Un fost fotbalist român a murit la 47 de ani. Acesta ajucat în echipa Farul.
O viste tristă a îndurerat ieri, 21 septembrie, fotbalul românesc. Fostul fotbalist Cătălin Agafiței a murit joi, 21 septembrie, la vârsta de 47 de ani. Se pare că acesta avea probleme de sănătate, însă, nimeni nu a oferit mai multe detalii despre boala lui.
Cătălin Agafiței, fost junior al Farului, a evoluat la echipe constănțene din eșaloanele doi și trei. Însă, în paralel, sportivul a fost și un respectat profesor de educație fizică și sport la Academia Gheorghe Hagi.
„Farul Constanta și Academia Hagi sunt alături, în aceste momente dificile, de familia fostului fotbalist și fost junior al Farului, Cătălin Agafiței. Fost era profesor titular al Școlii nr.24 și director al Școlii nr.3 din Constanța. Cătălin Agafiței s-a implicat activ inclusiv în educația școlară a zeci de copii din cadrul Academiei Gheorghe Hagi”, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a echipei Farul Constanța.
Colegii de la școală au transmis un mesaj trist, pentru cel care le-a fost coleg. Aceștia și-au exprimat regretul pentru pierderea suferită, potrivit realitatea.net.
„Cu mare durere, colectivul Școlii nr.24 Ion Jalea din Constanța, anunță trecerea în neființă a colegului nostru, Cătălin Agafiței. El plecat mult prea devreme dintre noi. Va rămâne veșnic în inimile noastre, ne vom aminti mereu de el, de zâmbetul lui, de pasiunea cu care își face meseria de dascăl, de căldura cu care își înconjura colegii și elevii. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndurerate!”, a fost mesajul transmis de colegi.
„Stimați colegi, de astăzi fotbalul Constanțean este in doliu,niciun cuvânt nu este suficient pentru a exprima regretul la aflarea veștii că unul dintre colegii noștri nu mai este printre noi.Cătălin Agafiței a fost un om bun, un coleg și un profesionist, un adevărat exemplu de corectitudine și demnitate.
Cu nemărginită tristețe va fi prezent în gândurile noastre. Dumnezeu să-l odihnească prieten drag”, a transmis unul dintre prietenii lui Agafiței într-o postare pe Facebook