Creștin ortodocșii trebuie să știe ce nu au voie să facă de Sfânta Parascheva 2023. Sute de mii de oameni vor merge la Iași să se reculeagă la moaștele Sfintei Parascheva, care este prăznuită pe data de 14 octombrie.
După cum se știe, Sfânta Parascheva este prăznuită pe data de 14 octombrie, când sute de mii de pelerini se strâng la iași, pentru a atinge racla în care se află moaștele sfintei. Cu toții trebuie să știe însă ce au voie și ce nu au voie să facă chiar în această zi.
Ziua de 14 octombrie, când este prăznuită Sfânta Cuvioasă Parascheva, este marcată cu cruce roșie în calendarul creștin-ortodox, ceea ce înseamnă că sărbătoarea are o importanță aparte. În această zi, credincioșii trebuie să fie atenți la activitățile pe care le desfășoară, dar și la obiceiuri. Citește și Cine a fost Sfânta Parascheva. Motivul pentru care veșmintele Cuvioasei se schimbă de 5 ori pe an
Se știe că este o zi de post și rugăciune, astfel că, pe lângă tradițiile și obiceiurile pe care le respectă la această dată, credincioșii știu că trebuie să înalțe rugăciuni către Sfânta Cuvioasă, pentru a avea parte de noroc și sănătate. Se spune că rugăciunile adresate Sfintei Parascheva în ziua de 14 octombrie nu rămân fără răspuns, mai ales dacă sunt rostite din suflet.
În tradiția populară se spune că Sfânta Parascheva este cinstită ca fiind aducătoare de ploi mănoase, îmbelșugătoare de roade bune, care îi bucură pe agricultori. Sfânta Parascheva este ocrotitoarea apelor și se spune că atunci când chipul ei apărea lângă râuri, acea apă devenea tămăduitoare. De aceea, în unele zone din țară se obișnuiește ca icoana Sfintei Parascheva să fie așezată lângă fântâni și izvoare. Citește și Zodiile ocrotite de Sfânta Parascheva în octombrie 2023. Vor avea parte de iubire și noroc la bani
De ziua Sfintei Cuvioase Parascheva se obișnuiește să se dea de pomană pâine din grâul nou și must. În trecut, de Sfânta Parascheva țăranii puteau afla și cum va fi iarna, în funcție de modul în care dormeau oile în ziua prăznuirii ei: dacă dormeau unite, era semn că iarna va fi grea, dacă dormeau răzlețite, se așteptau la o iarnă blândă. Iată ce nu este bine să faci de sărbătoarea Sfintei Parascheva, patroana spirituală a Moldovei:
”Purtătoare de chinuri, Sfântă Parascheva, roagă-te Părintelui Ceresc ca pe mine, cel împovărat cu toate păcatele și neînfrânat, să mă ridice spre cuvântarea măririi Sale și să mă îndrepteze ca întotdeauna să am sus inima, să gândesc la cele cerești, iar nu la cele pământești.
Roagă-te la Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că a auzit ruga ta cea cucernică, pentru ca și pe mine leneșul, cel ce mă trândăvesc spre rugăciune și spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, să mă îndrepteze și să-mi dea cuget, ca să doresc a mă ruga Lui neîncetat.
Cheamă și pe Duhul Sfânt- izvorul Care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la lupta cea bună-, ca să-mi zidească mie inima curată și duh drept să înnoiască întru cele dinlăuntru ale mele și mai vârtos să mă cheme și să-mi dea osârdie ca să mă nevoiesc în viață curată și să mă întărească în lucrarea faptelor bune.
Cred că toate acestea mi le poți mijloci mie, o, Sfântă Parascheva!, la tronul Sfintei Treimi și de vei vrea, tu ai puterea de a-mi ajuta mie, ca una ce ai preamărit pe Dumnezeu cu faptele tale. Amin!”.