O pistă de biciclete construită în Arad se surpă la doi ani de la inaugurare

Vocea.biz / 03.09.2018
O pistă de biciclete construită în Arad se surpă la doi ani de la inaugurare

O pistă de biciclete construită pe un dig din zona Pădurii Ceala din Arad, în cadrul unui proiect finanţat cu 5,5 milioane de lei de bugetul municipal, este foarte degradată la doi ani de la inaugurare, având crăpături mari pe o distanţă de peste trei kilometri şi existând riscul de a se supra.

În timp ce bicicliştii arădeni reclamă lucrări de proastă calitate încă de la darea în folosinţă, constructorul susţine că digul provoacă ruperea asfaltului pentru că nu s-a prevăzut o fundaţie, iar Primăria Arad susţine că va cere firmei să facă reparaţiile în baza garanţiei care nu a expirat, relatează News.ro.

În Primăvara anului 2016, Primăria Arad a inaugurat pista de biciclete de 12,5 kilometri care leagă cel mai mare cartier din oraş, Micălaca, de Pădurea Ceala, aflată la periferie, lângă aeroport. Traseul este foarte utilizat şi pentru că leagă cartiere mari (Micălaca de Alfa) şi trece prin centrul oraşului, însă imediat după inaugurare au existat numeroase critici ale arădenilor privind calitatea lucrărilor.

Bicicliştii au constatat că prin asfalt cresc buruieni, sau că apar fisuri şi crăpături, dar au remarcat şi calitatea slabă a marcajelor, pentru că vopseaua se ştergea rapid. De asemenea, arădenii au criticat faptul că marginile pistei sunt trasate strâmb pe lungimi mari, ori că pistele nu sunt întreţinute şi sunt cuprinse de buruienile care cresc pe margini.

În ultimele săptămâni, arădenii au remarcat că un segment de peste trei kilometri al pistei, aflat pe digul paralel cu Pădurea Ceala, s-a degradat accentuat. Pe toată lungimea de pe dig există fisuri, însă pe aproximativ doi kilometri acestea au devenit crăpături largi, iar în unele locuri, pista pare că se surpă.

”Se vede clar că a fost o lucrare de mântuială, pentru că altfel nu s-ar surpa. Primăria nu e preocupată nici să întreţină pista, până zilele trecute era plină de buruieni, că nici nu mai puteai trece. Noroc că a fost o ştire la televizor că sunt buruieni pe piste şi aşa s-au trezit să le taie. Cu asfaltul însă nu ştiu ce vor putea face, ar trebui turnat tot de la început”, a declarat pentru News.ro un biciclist care parcurge des traseul.

Reprezentanţii firmei care câştigase licitaţia şi a executat lucrările la pistă dau vina pe teren, afirmând că digul ”lucrează” şi apar deplasări de pământ, care antrenează şi asfaltul.

”Consider că era invevitabil să se întâmple asta, pentru că digul, când plouă foarte mult, se umflă, iar când pierde apa, se contractă. Cum pista nu are fundaţia unui drum, apar fisurile în asfalt”, a declarat, pentru News.ro, Ioan Faur, managerul firmei constructoare.

Faur a spus că se vor face reparaţii, dar a precizat că singura soluţie pentru ca pe viitor să nu mai apară probleme o reprezintă fundarea pistei, ceea ce ar presupune investiţii suplimentarea din partea municipalităţii.

Degradarea pistei are loc chiar în perioada de garanţie oferită de constructor, astfel că purtătorul de cuvânt al Primăriei, Ralu Cotrău, a declarat că reparaţiile se vor face pe cheltuiala firmei.

”Având în vedere faptul că perioada de garanţie a acestei lucrări nu a expirat, remedierea defectelor apărute se va face pe cheltuiala constructorului. Vom dispune o analiză în teren a situaţie, iar apoi se va lua legătura cu firma care a executa lucrările în zona respectivă”, a spus Cotrău.

În prezent, în municipiul Arad există piste pentru biciclişti cu o lungime totală de aproximativ 130 de kilometri, realizate prin două programe – unul cu finanţare locală de aproape 5,5 milioane de lei (pista de 12,5 kilometri pe care au apărut crăpăturile), iar al doilea cu finanţare europeană, cu o valoare de şase milioane de euro (trasele de pe străzile oraşului).

Citește și...