Pesta porcină a fost confirmată în judeţul Buzău, au anunţat autorităţile judeţene convocate duminică în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Două focare au fost confirmate de laboratorul national de referinţă în două gospodării din localităţile Pănătău şi Lunca, o suspiciune fiind şi într-o altă gospodărie din judeţul Buzău.
Potrivit directorului Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău, Ciprian Botezatu, pesta porcină a fost confirmată duminică dimineaţă, în urma analizelor realizate la laboratorul national de referinţă, în două gospodării din satul Lunca-Pătâragele-şi la Pănătău, la porci din două gospodării aflate în cele două localităţi. O suspiciune de pestă porcină este şi într-o altă gospodărie din Pănătău, aflată la circa 300 metri de cea în care s-a confirmat boala, rezultatele testelor de laborator fiind aşteptate în cursul zilei de luni, relatează News.ro.
Conform autorităţilor buzoiene, boala ar fi apărut după ce în urmă cu o lună într-un cătun la Pănătău ar fi venit în vizită persoane din localitatea tulceană Frecăţei, una dintre primele zone în care s-a descoperit virusul pestei porcine. Deşi nu ar fi adus niciun aliment din Frecăţei, ulterior vizitei familia din Pănătău a sacrificat un porc care prezenta semne de boală. O pulpă din animalul sacrificat a fost dusă în Lunca, Pătârlagele, la rudele familiei celor din Pănătău, pentru consum.
Prefectul judeţului Buzău a catalogat gestul ca fiind unul ”inconştient”.
”Avem pestă porcină confirmată din cauza unei neglijenţe a populaţiei care nu a luat nicio măsură să se protejeze, deşi ştim bine că suntem înconjuraţi, în judeţele limitrofe, de focare pestă. Oamenii sunt inconştienţi. Dacă nu ştim să ne luăm măsurile noastre de siguranţă, mai ales că suntem apropiaţi de Brăila, de Ialomiţa, de Ilfov, unde este pestă porcină, dacă nu ţinem cont de măsurile impuse de autorităţi, iată unde se ajunge. E păcate ca după toate măsurile pe care le-am luat ca boala să nu ajungă şi la noi, e păcat să vină un inconştient din zonele cu boală”, a declarat prefectul de Buzău, Carmen Ichim, în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Ea a spus, la finalul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, că nu se va recurge la sacrificarea tuturor porcilor, ci vor fi luate măsuri concrete pe zone izolate, fiind vorba despre două focare de mici dimensiuni.
”În acest moment, avem doua focare confirmate în judeţul Buzău, vreau să le transmit oamenilor că trebuie să aibă încredere în instituţiile statului, că vom face tot ce putem pentru ca prejudiciul să fie cât mai mic. Nu se va merge pe sacrificarea în masă a tututor porcilor, ca în alte judeţe. Vom lua măsuri concrete pe zone izolate”, a declarant prefectul de Buzău, Carmen Ichim.
La rândul său, directorul DSVSA Buzău, Ciprian Botezatu, a spus că este vorba despre focare de mici dimensiuni şi că se speră ca în urma măsurilor care vor fi luate boala să nu se extindă.
”Măsuri au fost deja instituite şi vor fi şi în cursul acestei zile. Oamenii nu vor mai avea voie să circule cu animale, nici măcar cu sacoşa cu carne să o dea cadou dintr-o parte în alta. De asemenea, oamenii din zona focarelor nu vor avea voie să şi sacrifice animalele pentru consum propriu. Virusul rezistă în urma congelării. E posibil ca atunci când carnea este dezgheţată, să se facă reinfestarea. Vom pune dezinfectoare rutiere, gospodăriile unde a fost confirmată boala pot fi controlate uşor. Nu suntem vinovaţi de această situaţie, dar vom face tot ce ne stă în putinţă să gestionăm cât mai bine lucrurile pentru ca pesta să nu se mai extindă la Buzău”, a declarat directorul DSVSA Buzău.