România, obligată de CEDO la plata a 2,29 milioane euro pentru condiţiile de detenţie

Vocea.biz / 21.03.2018
România, obligată de CEDO la plata a 2,29 milioane euro pentru condiţiile de detenţie

 

Deficitul de locuri de cazare a fost anul trecut de peste 4.000, raportat la un număr de 23.450 de deţinuţi, arată raportul de bilanţ al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) pe anul 2017 prezentat miercuri. Pentru nerespectarea condiţiilor materiale, statul român a fost obligat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) la plata a 2,29 de milioane de euro, transmite News.ro.

Potrivit ANP, anul trecut deficitul de locuri de cazare la minim 4 metri pătraţi/deţinut a fost de 4.335, în scădere faţă de anul 2016, când deficitul era de 8.384 de locuri.

„Dacă în anul 2016 au fost realizate un număr de 672 de locuri noi de deţinere, procesul de investiţii în infrastructură a continuat şi în anul 2017, prin finalizarea unui număr de 170 de locuri noi de deţinere la Penitenciarul Giurgiu, iar prin intermediul Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014 au fost efectuate lucrări de modernizare a 200 de locuri de cazare la Penitenciarul Bacău”, spune ANP.

De asemenea, CEDO a dat 378 de hotărâri prin care a obligat statul român la plata a 2,29 de milioane de euro pentru nerespectarea condiţiilor materiale de detenţie, de cinci ori mai mult decât în 2015.

Citește și...