Asociația ‘MagiCAMP’ a fost nominalizată pentru Premiul Cetățeanului European 2018, distincție acordată anual de Parlamentul European.
Nominalizarea asociaţiei a fost făută de europarlamentarul Siegfried Mureşan, în contextul în care fiecare membru al Parlamentului European are dreptul să nominalizeze anual pentru această distincție o singură persoană, grup, asociație sau organizație.
Propunerile urmează să fie analizate de către un juriu național format din deputați din țara respectivă, iar, apoi, înaintate către Cancelaria Premiului European, forul care ia decizia finală privind lista laureaților din anul respectiv.
De-a lungul vremii, din România au câștigat Premiul Cetățeanului European, printre alții, scriitorul Andrei Pleșu (2014), Societatea ‘Timișoara’ (2014), Ioana Avădani (2013) și jurnalistul Cristian Pantazi (2017).
Parlamentul European acordă, anual, începând cu 2008, Premiul Cetățeanului European pentru activități și inițiative realizate de cetățeni, grupuri, asociații sau organizații care, prin acțiunile lor de zi cu zi, promovează valorile consacrate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care au demonstrat un angajament remarcabil pentru promovarea unei mai bune înțelegeri reciproce și a unei integrări mai puternice în rândul cetățenilor statelor membre sau care au facilitat cooperarea transfrontalieră sau transnațională pe termen lung în vederea consolidării spiritului european.