Asociația FRONT, formată din femei care militează pentru egalitatea de şanse, susţine că Poliţia este o instituţie care a fost incapabilă să salveze vieţile a cel puţin trei femei omorâte de iubiţi sau soţi. Mai mult, potrivit ONG-ului, unele victime ale agresiunilor se lovesc de atitudini “sexiste, clasiste, rasiste sau homofobe” atunci când apelează la oamenii legii. Asociaţia organizează, pe 8 martie, o acţiune în faţa MAI, când femeile sunt îndemnate să vină îmbrăcate în negru şi să aibă o garoafă roşie la ele.
Potrivit unui comunicat al Asociaţiei FRONT, care anunţă o acţiune feministă de 8 martie sub numele “Cât M.A.I. îndurăm?”, victimele atacurilor din ultimele luni “au apelat la o instituție care a fost incapabilă să le salveze viața”.
“Lacunele legislative și operaționale sunt dublate de comportamentul descurajant al unor polițiști în relația cu femeile victime ale agresiunilor. Atitudinea polițiștilor atârnă greu în decizia femeilor de a merge mai departe pe drumul instituțional spre eliberarea din situația de violență sau de a se întoarce la agresor. Sunt femei care s-au lovit de atitudini sexiste, clasiste, rasiste sau homofobe atunci când au apelat la Poliție, ceea ce le-a făcut să renunțe la plângerea împotriva agresorilor. Instituția Poliției are datoria de a se asigura ca asemenea atitudini să nu existe în rândul angajaților săi”, se arată în comunicat.
De altfel, conform ONG-ului, numărul mic de cazuri raportate arată că încrederea femeilor în Poliție este scăzută şi transmite că Ministerul Afacerilor Interne are obligația și responsabilitatea de a transforma felul în care Poliția Română se raportează la fenomenul violenței asupra femeilor.
Asociaţia FRONT cere adoptarea de către Guvern a măsurii de monitorizare a agresorilor prin brățări electronice, adoptarea de urgență a unor proceduri de lucru ale Poliției cu privire la normele de implementare și supraveghere a ordinelor de protecție, sesiuni de formare a angajaților din Poliție privind specificitatea interacțiunilor cu victimele agresiunilor sexuale și victimele violenței domestice, informații despre cultura violului, sexism, violență de gen, implementarea unui sistem eficient de evaluare psihologică și comportamentală a angajaților din Poliție, echipe mixte de agenți femeie-bărbat care să instrumenteze cazurile de violență sexuală și violență domestică.
De asemenea, potrivit asociaţiei, este nevoie să se găsească o soluţie prin intermediul căreia femeile să poată depună sesizări asupra modului în care au fost tratate de agenții de Poliție, iar poliţiştii reclamaţi să fie evaluați și să primească avertizări imediat.
Cele mai recente cazuri de violenţă împotriva femeilor, care a dus la decesul victimelor, au fost a Nicoletei Botan, înjunghiată în luna ianuarie de fostul partener împotriva căruia obținuse un ordin de protecție, Alexandrei Marin, înjunghiată de fostul partener, militar, în timp ce se afla într-un coafor din localitatea Titu, şi a Violetei Mirică, ucisă la Galați în plină stradă, cu peste 15 lovituri de cuțit. În toate cazurile, femeile au depus reclamaţii împotriva agresorilor.