FSLI: În puţine şcoli a fost boicotată simularea evaluării naţionale, s-au făcut presiuni asupra sindicaliştilor

Vocea.biz / 05.03.2018
FSLI: În puţine şcoli a fost boicotată simularea evaluării naţionale, s-au făcut presiuni asupra sindicaliştilor

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) spun că în puţine unităţi de învăţământ din cele peste o mie anunţate iniţial a fost boicotată simularea examenului de evaluare naţională, acuzând că au existat presiuni asupra sindicaliştilor, fiind cazuri în care elevii au fost duşi la alte şcoli să dea examenul sau au fost aduşi pentru supraveghere profesori care nu sunt membri FSLI sau care se află la pensie. Până la momentul transmiterii acestei ştiri, FSLI nu are o centralizare finală a numărului de unităţi de învăţământ unde a fost boicotată această simulare, transmite News.ro.

Prim-vicepreşedintele FSLI , George Purcaru, a declarat luni, pentru News.ro, că boicotarea simulării examenului de evaluare naţională nu a putut avea loc la toate cele 1.100 de unităţi de învăţământ aşa cum se anunţase, din cauza numeroaselor presiuni la care au fost supuşi sindicaliştii.

“Au fost făcute foarte multe presiuni pe colegii noştri. Au fost schimbate comisiile, avem informaţii că la unele şcoli au fost luaţi elevii şi duşi la alte unităţi să dea examenul. Au fost aduşi alţi oameni în şcoală pentru supraveghere din alte părţi, fie care nu sunt membri de sindicat, dar cei mai mulţi dintre aceştia erau pensionari”, a afirmat George Purcaru.

El a menţionat că, din informaţiile primite până la acest moment, a fost boicotată simularea examenului de evaluare naţională în 14 unităţi de învăţământ din judeţul Harghita şi în 9 din judeţul Prahova.

Prim-vicepreşedintele FSLI a mai spus că nu au fost strânse încă informaţii din toate judeţele şi că o centralizare finală a numărului de unităţi în care a fost boicotată simularea examenului de evaluare naţională va fi realizată spre sfârşitul acestei zile. De asemenea, conducerea FSLI va stabili şi calendarul de acţiuni pentru perioada următoare, dorind să continue negocierile pentru îndeplinirea revendicărilor.

FSLI anunţase la finalul săptămânii trecute că membrii de sindicat din 1.100 de unităţi de învăţământ din 28 de judeţe şi din municipiul Bucureşti au decis să nu participe la simularea examenului de evaluare naţională care se desfăşoară în perioada 5-7 martie 2018″.

Solicitările sindicaliştilor transmise şi celor două Camere ale Parlamentului sunt: soluţionarea problemei privind reîncadrarea personalului didactic după intrarea în vigoare a Legii – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; majorarea salarială de la data de 1 martie 2018 să nu fie condiţionată de comasări de unităţi de învăţământ, disponibilizări de personal şi de tăieri ale unor drepturi salariale legale; creşterea costului standard per elev/preşcolar pentru cheltuielile materiale, astfel încât părinţii să nu mai fie nevoiţi să aducă bani de acasă pentru dotarea claselor; rezolvarea modului de calcul al sporurilor şi indemnizaţiilor care li se cuvin salariaţilor din sistemul educaţional; rediscutarea grilei de salarizare pentru personalul didactic, având în vedere că această categorie socio – profesională are coeficienţi de ierarhizare situaţi în pătrimea inferioară; modificarea Regulamentului – cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporurilor pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestora pentru personalul din familia ocupaţională „ÎNVĂŢĂMÂNT”, aprobat prin H.G. nr. 34/2018, care, prin conţinutul său, discriminează personalul nedidactic din învăţământ, căruia nu i se aplică; acordarea dreptului personalului didactic de a fi pensionat, la cerere, cu 3 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei.

Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, în perioada 5 – 7 martie 2018, la nivel naţional, simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, la care sunt aşteptaţi să participe cei aproape 180.000 de elevi înscrişi în clasa a VIII-a la începutul anului şcolar 2017-2018.

“Boicotul nu este o soluţie! Facem un apel la cadrele didactice, care tocmai au primit o creştere salarială de 20%, începând cu 1 martie 2018, să nu îi afecteze pe elevi prin demersuri radicale. Aceştia se află în faţa primei lor simulări de examen, iar impactul emoţional asupra lor este unul puternic”, le-a transmis sindicaliştilor Ministerul Educaţiei.

De asemenea, ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, le-a reamintit reprezentanţilor sindicali că sunt în plin proces de renegociere a contractului colectiv de muncă şi, potrivit prevederilor acestuia, sindicatele s-au angajat să nu declanşeze conflicte de muncă.

Citește și...