Câteva mii de persoane se află, la această oră, în Parcul Izvor, la protestul organizat de USR împotriva Guvernului, în ziua moţiunii de cenzură.
UPDATE 10:23 Protestatarii au continuat scandările și în Piața Victoriei
Manifestanţii care au participat la protestul din Parcul Izvor au ajuns în Piaţa Victoriei unde continuă manifestaţia şi se scandează în continuare lozinci împotriva PSD, a Guvernului, a lui Liviu Dragbea, dar li împotriva ALDE.
Protestatarii au pornit din Parcul Izvor către Piaţa Victoriei cu puţin timp înainte de ora 19.00, după ce şi-au exprimat nemulţumirea faţă de respingerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă.
Peste o mie de persoane participă în continuare la protest şi scandează împotriva Guvernului, a PSD, dar şi a ALDE.
”Demisia”, Analfabeta”, ”Nu vrem să fim conduşi de hoţi”, ”PSD, ciuma roşie” sau ”Ieşiţi afară, trădători de ţară”, sunt doar câteva dintre lozincile care se scandează.
Protestatarii au steaguri, fluiere, vuvuzele, tobe, dar şi portavoci şi anunţă că vor continua protestul în faţa clădirii Guvernului.
UPDATE 19:47 Aproximativ 1000 de protestatari se îndreaptă spre Piața Victoriei
Peste o mie de persoane care au participat la protestul organizat în Parcul Izvor au pornit către Piaţa Victoriei, continuând să scandeze împotriva PSD şi a Guvernului. ”Demisia”, Analfabeta” şi ”Nu vrem să fim conduşi de hoţi” se scandează în continuare. Oamenii sunt nemulţumiţi de respingerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă.
Protestatarii au pornit din Parcul Izvor către Piaţa Victoriei cu puţin timp înainte de ora 19.00, după ce şi-au exprimat nemulţumirea faţă de respingerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă.
Peste o mie de persoane participă în continuare la protest şi scandează împotriva Guvernului, a PSD, dar şi a ALDE.
UPDATE 15:39 Peste 4000 de persoane protestează în Parcul Izvor împotriva guvernului
Peste 4.000 de persoane protestează în Parcul Izvor împotriva guvernului. La câteva sute de metri distanță sunt și protestatarii pro-guvern.
În parc se ascultă discrusul Vioricăi Dăncilă, iar protestatarii huiduie solicitându-i demisia.
UPDATE 13:18 1.500 de persoane protestează împotriva coaliției de la guvernare. 50 de persoane, la protestul împotriva “statului paralel”
Numărul persoanelor care protestează la această oră în Parcul Izvor împotriva Guvernului, în ziua moţiunii de cenzură, depăşeşte 1.500. Oamenii au banderole, tricouri şi steaguri cu mesajul #fărăpenali. Aceştia scandează ”Demisia”, ”Cuib de hoţi şi de mafioţi”, ”Nu vrem să fim conduşi de hoţi”, ”PSD, ciuma roşie”. Parlamentarii USR au venit să îi salute. În acelaşi timp, în apropiere manifestează alţi aproximativ 50 de oameni împotriva ”statului paralel”. Jandarmeria a montat garduri.
În acelaşi timp, aproximativ 50 de persoane cu pancarte cu mesajul ”Jos statul paralel, vrem justiţie, nu poliţie politică” se află la colţul Parcului Izvor, la aproximativ 150 de metri de cei care manifestează împotriva Guvernului.
Jandarmii au montat garduri între protestatarii din Parcul Izvor şi prima bandă de circulaţie, dar şi în parc.
Parlamentarii USR le-au adus flori protestatarilor din Parcul Izvor.
UPDATE 12:24 Peste 500 de persoane protestează în Parcul Izvor
Numărul oamenilor care protestează la această oră în Parcul Izvor împotriva Guvernului, în ziua moţiunii de cenzură, depăşeşte 500.
Oamenii au banderole, tricouri şi steaguri cu mesajul #fărăpenali. Aceştia scandează ”Demisia”, ”Cuib de hoţi şi de mafioţi”, ”Nu vrem să fim conduşi de hoţi”, ”PSD, ciuma roşie”.
Protestatarii au steaguri tricolore şi vuvuzele.
La protest au sosit şi câţiva liberali de la Curtea de Argeş, precum şi membri din Organizaţia PNL Prahova.
Oamenii au banderole, tricouri şi steaguri cu mesajul #fărăpenali. Aceştia scandează din când în când ”Demisia” şi ”Parlament de hoţi şi de mafioţi”, titrează News.ro.
Plenul reunit al Parlamentului dezbate şi votează miercuri, de la ora 14.00, moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi susţinută de USR şi PMP împotriva Guvernul Dăncilă.
Parlamentarii USR au îndemnat românii să îşi ia miercuri liber de la serviciu şi să iasă la protest, inclusiv prin SMS-uri transmise cetăţenilor. Şi liberalii au făcut apel ca oamenii să iasă în stradă, spunând că miercuri se va vedea cine pune România pe primul loc şi cine preferă să fie susţinătorul unui regim toxic pentru ţară.
Pe reţelele de socializare sunt anunţate mai multe evenimente de protest la Parlament, inclusiv un ”protest pe roţi”, urmând ca participanţii înconjoare Casa Poporului cu maşinile, bicicletele şi motocicletele.
De asemenea, protestatarii vor ca, după aflarea rezultatului moţiunii de cenzură, să plece în marş de la Parlament în Piaţa Victoriei, unde vor continua protestul.
Este posibil însă ca în zona Parlamentului să manifesteze şi susţinătorii actualei puteri. Senatorul PSD Claudiu Manda a declarat, luni, la “Sinteza zilei”, că miercuri, în ziua dezbaterii moţiunii de cenzură iniţiate de PNL, membrii PSD, dar şi simpatizanţii social-democraţi, alături de cei ai ALDE, vor merge la Palatul Parlamentului. ”Eu pot să vă spun că există mari şanse să vină şi susţinători ai PSD şi, probabil, mult mai mulţi decât cei pe care îi vedeţi împotriva majorităţii”, a anunţat Claudiu Manda, el spunând că este posibil să fie prezenţi şi membri ALDE.