Numărul total al elevilor şi studenţilor în anul şcolar şi universitar 2017 – 2018 a fost de 3.578.600, în scădere cu 18.700 comparativ cu anul precedent, în condiţiile în care învăţământul profesional şi superior sunt nivelurile educaţionale în care populaţia şcolară a crescut, relevă datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS) potrivit News.ro.
În anul şcolar şi universitar 2016 – 2017, numărul total al elevilor şi studenţilor a fost de 3.597.300, în scădere cu 45.300 comparativ cu anul precedent.
În anul şcolar şi universitar 2017 – 2018, aproape jumătate din populaţia şcolară s-a regăsit în învăţământulul primar şi gimnazial (46,9%), iar circa o treime în învăţământul liceal şi cel antepreşcolar şi preşcolar (17,8%, respectiv 15,1%).
Din totalul populaţiei şcolare cuprinsă în sistemul de educaţie, 50,1% au fost elevii şi studenţii de sex masculin şi 71,4% au studiat în mediul urban.
Comparativ cu anul şcolar/universitar precedent, învăţământul superior şi învăţământul profesional sunt nivelurile care au înregistrat creşteri ale populaţiei şcolare (+7,3 mii studenţi/cursanţi, respectiv +5,8 mii elevi).
”În învăţământul profesional au fost înscrişi 90.200 elevi, rămânând în continuare nivelul educaţional cel mai puţin reprezentat în totalul populaţiei şcolare (2,5%). Învăţământul primar şi gimnazial, precum şi cel liceal au cunoscut cele mai accentuate diminuări ale numărului de elevi înscrişi în anul şcolar 2017-2018 faţă de cel anterior (-17.500, respectiv -13.100)”, se arată în comunicat.
În anul universitar 2017-2018 au fost înscrişi în învăţământul superior 538.900 studenţi, din care 54,2% au fost studente.
Cele mai atractive specializări (conform clasificării ISCED-F) din învăţământul superior au fost cele de afaceri, administraţie şi drept (23,8% din totalul studenţilor), respectiv de inginerie, prelucrare şi construcţii (21% din totalul studenţilor).
În profil teritorial, populaţia şcolară din anul şcolar/universitar 2017-2018 a înregistrat cele mai ridicate valori în regiunile Nord-Est (623.000 persoane), respectiv Bucureşti-Ilfov (506.800 persoane).
”Distribuţia populaţiei şcolare pe regiuni de dezvoltare şi niveluri educaţionale faţă de totalul fiecărei regiuni, arată că cea mai ridicată pondere s-a înregistrat în învăţământul primar şi gimnazial din regiunea Sud-Muntenia (54,4%), în timp ce învăţământul superior a fost preponderent în regiunea Bucureşti-Ilfov (34,8%). La polul opus, cele mai scăzute ponderi s-au înregistrat în învăţământul postliceal şi de maiştri din regiunile Centru, Nord-Est şi Bucureşti-Ilfov (2% fiecare în parte)”, se arată în comunicat.
În anul şcolar/universitar 2017-2018, personalul didactic din cadrul sistemului educaţional a însumat 236.200 persoane. Astfel, raportul mediu dintre populaţia şcolară şi numărul cadrelor didactice a fost de 15 elevi/studenţi la un cadru didactic.