120 de personalități, organizații și grupuri civice cer demisia lui Dragnea. Printre semnatari, Blandiana, Liiceanu și Pleșu

Vocea.biz / 25.06.2018
120 de personalități, organizații și grupuri civice cer demisia lui Dragnea. Printre semnatari, Blandiana, Liiceanu și Pleșu

120 de personalități, organizații și grupuri civice solicită demisia lui Liviu Dragnea. Printre semnatarii petiției se află oameni de cultură, jurnaliști, artiști dar și alte persoane cu profesii liberale.

O petiție care îi solicită demisia lui Liviu Dragnea a fost semnată de 120 de personalități, organizații și grupuri civice. Printre semnatari se află oameni de cultură, jurnaliști, artiști, fotografi, arhitecți și avocați.

Potrivit semnatarilor, discursul pe care liderul PSD l-a avut la o zi după ce a fost condamnat a fost plin de ură polarizând societatea, ignorând solicitările legitime ale societății civile, cu efecte nocive asupra societății în ansamblul său.

“După a doua condamnare a lui Liviu Dragnea; după discursul urii pe care el l-a revărsat, cu toată forța partidului pe care-l conduce, asupra societății; după escaladarea tensiunii sociale la un nivel pe care România nu l-a mai cunoscut din anii ’90 încoace – prezența lui Liviu Dragnea ca înalt demnitar al statului are efecte nocive enorme asupra României,” spun semnatarii.

Semnatarii petiției mai susțin și faptul că Liviu Dragnea sabotează credibilitatea internațională a României. Petiția vorbește și despre respectarea democrației parlamentare, având în vedere că liderul PSD a susținut că vrea să renunțe la trecerea Codurilor prin parlament și ar putea propune o eventuală Ordonanță de urgență.

“Liviu Dragnea devine, din al treilea om în stat, singurul om din stat. Parlamentul trebuie să rămână o instituție funcțională și activă a României, controlând decisiv procesul de legiferare. Decizia de a guverna prin OUG, cu scopul (formulat explicit de către Liviu Dragnea) de a evita dezbaterea parlamentară, are drept efect anularea funcției Parlamentului – și transformarea guvernului într-o instituție deopotrivă executivă și legislativă, aflată sub controlul exclusiv al lui Liviu Dragnea. El devine și autorul legilor, și cel care le pune în practică, și beneficiarul lor direct,” avertizează semnatarii petiției.

Iar cei care au semnat petiția mai spun și că Dragnea vrea să confiște actul de justiție.

“Liviu Dragnea devine și unica instanță a actului de justiție. După ce a confiscat integral puterea executivă și cea legislativă, Liviu Dragnea atentează și la puterea judecătorească. El vrea să dicteze singur cum se dau sentințele, când și cum se pun în aplicare, cine trebuie să se supună deciziilor judecătorești și cine nu. Având sub control direct și personal toate puterile din stat (executivă, legislativă, judecătorească), precum și presa, Liviu Dragnea instaurează o dictatură în interiorul Uniunii Europene,” se arată la punctul trei al petiției.

Semnatarii își exprimă și speranța că demersurile începute de PSD-ALDE-UDMR nu vor avea succes.

“Nu ne vom pierde credibilitatea internațională; nu vom permite unui singur om să concentreze, în persoana lui, toate puterile statului; nu vom lăsa justiția să fie confiscată și exercitată de o singură persoană; nu vom accepta periclitarea destinului nostru european. Suntem prea puternic ancorați în construcția europeană și în valorile europene pentru ca acest lucru să se poată întâmpla,” spun semnatarii petiției.

Lista completă a semnatarilor poate fi consultată aici.

Citește și...