Părintele arhimandrit Mina Dobzeu, mort la 96 de ani, va fi înmormântat sâmbătă la Catedrala Episcopală din Huşi

Vocea.biz / 08.06.2018
Părintele arhimandrit Mina Dobzeu, mort la 96 de ani, va fi înmormântat sâmbătă la Catedrala Episcopală din Huşi

Trupul neînsufleţit al părintelui arhimandrit Mina Dobzeu, mort la 96 de ani în chilia sa de la Mănăstirea ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, a fost depus în Catedrala Episcopală din Huşi, unde Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat slujba cuvenită. Părintele va fi înmormântat, sâmbătă, la Catedrala Episcopală din Huşi.

Arhiepiscopia Huşilor anunţă că trupul neînsufleţit al părintelui arhimandrit Mina Dobzeu a fost depus în Catedrala Episcopală din Huşi, unde Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat slujba cuvenită, titrează News.ro.

”Potrivit rânduielii îndătinate, se va citi permanent din Psaltire, iar cei care vor dori să rostească o rugăciune şi să aprindă o lumânare în memoria sa, vor putea veni, biserica rămânând deschisă”, anunţă Arhiepiscopia.

Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, la Catedrală. La 07.30 va fi oficiată Sfânta Liturghie arhierească, iar la ora 10.00 este programată Slujba de înmormântare.

Părintele arhimandrit Mina Dobzeu, misionar fidel şi statornic mărturisitor al credinţei, s-a stins din viaţă, joi, la vârsta de 96 de ani, în chilia sa din cadrul mănăstirii ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” – Catedrala Episcopală din Huşi, după o viaţă trăită în duhul smereniei şi al ascultării depline.

Părintele Mina Dobzeu de la Huşi, în 1959 a fost exclus din Facultatea de Teologie, apoi timp de şase ani a fost întemniţat la Jilava sau Gherla.

În 1988 a fost arestat din nou pentru că i-a trimis şapte scrisori lui Nicolae Ceauşescu prin care îi cerea să oprească dărâmarea bisericilor.

Anul trecut, părintele a fost distins cu ”Crucea Moldavă”, de sărbătoarea sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi.

Tags:
Citește și...