Tragedie în Sălaj. Malul unui șanț s-a prăbușit peste un muncitor

Vocea.biz / 16.07.2018
Tragedie în Sălaj. Malul unui șanț s-a prăbușit peste un muncitor

Un angajat al Companiei de Apă ”Someş” a murit după ce malul canalului la care lucra s-a prăbușit peste el. Pompierii chemați la locul accidentului de muncă spun că l-au găsit pe bărbat decedat deși martorii au încercat să îl dezgroape cât mai repede.

Un angajat al Companiei de Apă ”Someş” a murit după ce malul canalului la care lucra s-a prăbușit peste el. Incidentul s-a petrecut în localitatea Șimleu Silvaniei din județul Sălaj. Bărbatul era un muncitor care executa lucrări de amenajarea unei rețele de canalizare într-un șanț. Martorii au încercat să îl ajute și să îl scoată de sub pământ dar la sosirea pompierilor bărbatul a fost declarat decedat.

“Luni dimineaţa, la ora 10.06, dispeceratul ISU-ambulanţă a fost anunţat prin numărul de urgenţă 112 despre producerea unui eveniment pe strada Cehei, din localitatea Şimleu Silvaniei. Un muncitor care executa lucrări de amenajare a unei reţele de canalizare într-un sanţ, a fost surprins de un mal de pământ care s-a prăbuşit peste el.La faţa locului s-au deplasat imediat două autospeciale şi o ambulanţă SMURD din cadrul Secţiei de pompieri Şimleu Silvaniei. Victima a fost găsită şi dezgropată, însă din nefericire a fost găsită decedată,” se arată într-un comunicat al ISU Sălaj.

O anchetă în acest sens a fost deschisă de polițiști. În paralel au loc verificări conduse de Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Citește și...