Scrisoare deschisă adresată premierului Dăncilă. Femeile cer monitorizarea agresorilor

Vocea.biz / 30.01.2018
Scrisoare deschisă adresată premierului Dăncilă. Femeile cer monitorizarea agresorilor

Rețeaua pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor îi cere premierului Viorica Dăncilă, într-o scrisoare deschisă, adoptarea de urgență a unor măsuri eficiente de monitorizare a agresorilor și deblocarea proiectului Guvernului pentru armonizarea legislației cu prevederile Convenției de la Istanbul.

Într-un comunicat de presă, rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, formată din 25 de organizații neguvernamentale la nivel național aminteşte de cele mai recente aczuri de femei agresate.

Vineri, 26 ianuarie, Nicoleta Botan a fost înjunghiată de fostul partener împotriva căruia obținuse un ordin de protecție. Atacul a avut loc în grădinița din București unde Nicoleta Botan lucra și unde se aflau și cei doi copii ai săi. Femeia a murit la scurt timp după atac. În aceeași săptămână, o altă femeie, Alexandra Marin, a fost înjunghiată de fostul partener, militar, în timp ce se afla într-un coafor din Titu și a decedat la scurt timp. Fosta soție a militarului a declarat că l-a reclamat de nenumărate ori la poliție, fără ca poliția să fi luat măsuri, și consideră că se află în viață pentru că a luat decizia de a fugi din țară.

“Vă solicităm prin această scrisoare deschisă să cereți publicarea unui raport de către Poliția Română cu privire la numărul de ordine de protecție încălcate în anul 2017 și la modul în care a fost îndeplinită, în aceste cazuri, obligația poliției de supraveghere a respectării ordinelor de protecție. Câți dintre agresorii care au încălcat ordinele de protecție sunt cercetați pentru încălcarea hotărârii judecătorești și câți dintre inculpații în dosare cu aceeași acuzație au primit pedeapsa cu închisoarea? Deși există ordine de protecție emise sau plângeri înregistrate la poliție împotriva agresorilor, femeile sunt în continuare bătute și, în cele din urmă, ucise”, se arată în comuncat.

Potrivit Centrului Filia, ordinul de protecție a fost introdus în legislație în 2012, însă Poliția Română a transmis ONG-ului în august 2017 că “la nivelul I.G.P.R nu a fost elaborată o procedură de lucru cu privire la normele de implementare și supraveghere a ordinului de protecție în cazurile de violență în familie, conform Legii nr. 217/2003, republicată. Cu toate acestea, de la nivel central, au fost transmise structurilor teritoriale circulare privind modul unitar de acțiune”.

Centrul Filia îi mai cere premierului Dăncilă să reglementeze un sistem de monitorizare a respectării ordinelor de protecție prin asigurarea monitorizării agresorilor prin brățări electronice, măsură propusă în guvernele anterioare și susținută de Rețeaua VIF, însă care nu s-a concretizat până în prezent.

“În tot acest timp în care Guvernul României amână adoptarea măsurilor necesare pentru siguranța femeilor și amână să transmită proiectul de lege în Parlament, în medie 39 de femei vor înainta, în fiecare zi, plângeri la secțiile de poliție pentru loviri sau alte violențe din partea unui membru de familie. La fiecare patru zile va fi înregistrat la poliție un caz în care o minoră a fost violată de un membru de familie. Vă atragem atenția că 25% dintre omorurile înregistrate la nivel național în 2015 au avut loc în familie”, se mai arată în comunicat.

Scrisoarea deschisă a fost semnată de rganizațiile neguvernamentale membre în Rețeaua pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor (Rețeaua VIF).

Citește și...