Ministerul de Interne a aplicat pentru obținerea unei finanțări de 34 de milioane de euro în vedere informatizării serviciilor de stare civilă. Dacă va fi implementat, românii își vor putea completa online actele necesare pentru eliberarea certificatelor de naștere, celor de căsătorie, divorț și deces. Informatizarea va reduce nu doar aglomerația de la ghișee, spun oficialii MAI, ci va contribui și la reducerea birocrației din sistem.
Ministerul Afacerilor Interne a depus cererea de finanţare din fonduri europene pentru realizarea Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă. Proiectul are o valoare de aproximativ 34 milioane euro (fără TVA) şi va fi implementat pe parcursul a 36 de luni. Potrivit oficialilor MAI, prin acest proiect se urmăreşte informatizarea sistemului de depunere a cererilor pentru înregistrarea şi eliberarea efectivă a documentelor de stare civilă pentru 4 evenimente de viaţă: naştere, căsătorie, divorţ, deces, precum şi implementarea suportului necesar dezvoltării şi accesării serviciilor electronice ce au la baza informaţii primare de stare civilă.
Cetățenii vor putea obține online formularele de care au nevoie pentru eliberarea actelor, le vor putea completa fără a se mai deplasa la ghișee și își vor putea face programări. Noul sistem va permite inclusiv plata online a taxelor legate de eliberarea actelor.
“Astfel, implementarea acestui sistem va conduce la accesarea online a datelor/informaţiilor referitoare la procedurile/formularele privind actele de stare civilă, descărcarea on-line şi completarea în format editabil a formularelor necesare cererilor pentru eliberarea actelor de stare civilă, încărcarea on-line a unor categorii de formulare necesare emiterii actelor de stare civilă, plata on-line a taxelor aferente, programarea on-line în vederea eliberării documentelor emise la nivelul MAI,” se arată într-un comunicat al ministerului.
Oficialii MAI spun că informatizarea va reduce aglomerarea de la ghișee, birocrația și va crește transparența serviciilor oferite. În plus, sistemul informativ va oferi un plus de securitate.