În mediul online a fost inițiată o petiţie pentru susţinerea ministrului Educaţiei, Liviu Pop. În trei zile s-au strâns aproximativ 800 de semnături. Iniţiatorul acesteia spune că, în ciuda greşelilor de exprimare şi a utilizării unor regionalisme cu „sonorităţi buclucaşe”, ministrul Educaţiei a schimbat în bine învăţământul preuniversitar. De asemenea, el face un scurt bilanţ al activităţii ministrului, enumerând câteva dintre proiectele începute de acesta în mandatul său.
„Liviu Marian Pop trebuie să rămână ministrul Educaţiei Naţionale pentru că este persoana care a abordat coerent şi unitar toate problemele şi lacunele educaţiei preuniversitare. Când într-un sistem lucrurile se schimbă în bine, nu înlocuieşti autorul schimbării!”, se arată în textul petiţiei, conform News.ro.
Iniţiatorul spune că poate Liviu Pop nu a fost un bun reprezentant al Guvernului şi a făcut greşeli de exprimare, folosind, de asemenea, regionalisme cu „sonorităţi buclucaşe”, dar nu a fost ales pe baza unor competenţe oratorice, ci pe baza unor competenţe reale, construite în cariera sa în învăţământul preuniversitar.
„Poate că ministrul Liviu Marian Pop nu a fost nici cel mai bun PR-ist din Guvern şi cert a utilizat regionalisme fonetice cu sonorităţi buclucaşe, ba a făcut şi câteva greşeli de exprimare, dar atunci când a fost numit Ministru al Educaţiei, Pop nu a fost selectat nici pe competenţe oratorice, nici pe competenţe de bun purtător de cuvant, ci pe competenţe reale, probate de o carieră de-o viaţă în învăţământul preuniversitar”, scrie în petiţie.
De asemenea, notează autorul, Liviu Pop este primul ministru care cunoaşte învăţământul preuniversitar şi a demarat o schimbare în bine a acestuia, „eliminind prin reformă structurile de tip caracatiţă şi punând stavile serioase hoţiei, imposturii şi birocraţiei!”.
Iniţiatorul petiţiei vorbeşte despre mafia manualelor, auxiliarelor şi rechizitelor, a „editurilor căpuşă”, care a fost demontată prin proiectul Editurii Didactice şi Pedagocice SA, care doreşte înlocuirea ministrului.
Autorul face şi un scurt bilanţ al mandatului ministrului Educaţiei, enumerând proiectele făcute de acesta.
„Liviu Marian Pop nu doar că nu trebuie înlocuit acum, în plin proces de transformare în bine a învăţământului preuniversitar, dar este de dorit ca tocmai oamenii cu dorinţe de schimbare în bine din interiorul sistemului preuniversitar să explice alături de reprezentanţii Ministerului care sunt atuurile aduse de faptul că, în sfarşit, un fost profesor de liceu, un fost lider sindical din acestă ramură, un om cu mulţi ani de experienţă aici, să fie în continuare Ministru”, se arată în textul petiţiei.
Astfel, spune iniţiatorul, Liviu Pop este primul ministru din România postdecembristă care provine din sistemul preuniversitar, înţelegându-i complexitatea, singurul care a avut curajul să înfrunte „baronii manualelor” şi a construit Proiectul Editurii Didactice şi Pedagogice S.A. ca instituţie de interes naţional, singurul care a reglementat încetarea discriminării minorităţilor naţionale şi a cultelor religioase şi primul ministru care a înţeles importanţa utilizării resurselor educaţionale deschise şi luptă pentru promovarea acestora.
De asemenea, ministrul Educaţiei este şi primul ministru care a înţeles că materialele auxiliare trebuie întâi aprobate de experţi înainte ca acestea să ajungă în şcoli, primul ministru care a a sublat numărul de clase pentru învăţămant dual, primul care în şase luni de mandat a demarat mai multe proiecte, precum noi planuri cadru şi programe pentru liceu, implementarea Legii manualului şcolar, formarea a 55.000 de cadre didactice, dubla specializare pentru profesori, cadrul de organizare, funcţionare şi pregătirea profesorilor pentru educaţia timpurie, revitalizarea Centrelor de Excelenţă (realizate împreună cu Guvernul Japoniei), precum şi colaborarea cu administraţiile locale pentru investiţii în şcoli şi construcţia a 2.500 de creşe şi grădiniţe şi elaborarea proiectului Legii Educaţiei Naţionale (LEN), pe care Guvernul României îl va înainta Parlamentului în septembrie 2018.
Petiţia a strâns, în trei zile, aproape 800 de semnături.