Zeci de angajaţi din şcolile arădene ameninţă cu demisia, au venituri nete zero sau cu minus

Vocea.biz / 07.02.2018
Zeci de angajaţi din şcolile arădene ameninţă cu demisia, au venituri nete zero sau cu minus

Zeci de angajaţi din şcolile arădene, în special personal nedidactic sau didactic auxiliar, ameninţă că renunţă la posturile pe care le ocupă cu fracţiuni de normă pentru că în luna ianuarie au venituri zero sau cu minus, ceea ce înseamnă că ar trebui să aducă bani de acasă pentru plata contribuţiilor către stat. Liderii sindicali ameninţă cu proteste, dacă Guvernul nu va lua măsuri urgente, transmite News.ro.

Preşedintele Sindicatului Democratic din Învăţământ (SDI) Arad, Dănuţ Ieneşescu, a declarat, miercuri, corespondentului News.ro, că potrivit fluturaşilor cu salariile pe luna ianuarie, care au început să ajungă la angajaţii şcolilor din judeţ, există zeci de situaţii în care persoane care au fracţiuni de normă nu vor încasa niciun ban, sau vor trebui să mai aducă de acasă sume pentru plata contribuţiilor către stat.

”Salariaţii încadraţi cu jumătate de normă vor încasa venituri mai mici cu 200 de lei, ca urmare a plăţii contribuţiilor la nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, iar cei încadraţi cu un sfert de normă nu vor încasa nici un leu la salariu, ci, dimpotrivă, vor fi nevoiţi să achite din venitul familial 54 de lei, pentru a-şi acoperi contribuţiile calculate la nivelul salariului minim brut. Este afectat în special personalul nedidactic, dar şi didactic auxialiar, cum ar fi secretare sau contabile. Dacă nu se rezolvă rapid problema la nivel guvernamental, aceşti oameni nu vor mai accepta să lucreze pe nimic şi pleacă de luna viitoare”, a spus Ieneşescu.

Printre cei afectaţi mai sunt administratori din şcoli, femei de serviciu, bucătari, fochişti sau îngrijitori, majoritatea din mediul rural.

”Ne confrutam şi până acum cu o lipsă de personal, iar dacă pleacă aceşti oameni, şcolile vor fi afectate”, a spus Ieneşescu.

Conform sursei citate, membri de sindicat pregătesc proteste pentru sfârşitul lunii februarie, în cazul în care Guvernul nu va adopta soluţii care să rezolve situaţiile apărute în urma modificărilor Codului fiscal.

”Atragem atenţia Guvernului României că multitudinea problemelor din sistemul de învăţământ, care s-au acutizat în ultima perioadă de timp, a condus la nemulţumiri majore în rândul salariaţilor din educaţie, membri de sindicat. Minciuna, umilinţa, nepăsarea, dezinformarea nu fac decât să aşeze sistemul de învăţământ pe un butoi cu pulbere. Ne-am săturat de promisiuni electorale, postelectorale şi preelectorale. Constatăm că, în mod repetat, aceste promisiuni nu s-au respectat şi că nici nu există intenţia de a fi respectate”, a declarat liderul sindical.

SDI Arad numără peste 5.500 membri, însemnând 95 la sută din angajaţii sistemului educaţional de la nivelul judeţului. Sindicatul este afiliat la FSLI, care are la nivel naţional 175.000 de membri.

Citește și...