Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a anunţat la Digi24 că a găsit soluţia pentru problemele apărute ca urmare a trecerii contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.
Soluţia ministrului va viza patru categorii profesionale: persoane fizice încadrate în grad de handicap grav sau accentuat, persoane fizice care desfăşoară activităţi de creare de programe pentru calculator – IT-iştii – persoane fizice care desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare-inovare şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă (sezonierii). Ordonanţa Ministerului de Finanţe ar urma să soluţioneze problemele pentru aceste categorii profesionale, pentru un an, prin deduceri suportate din bugetul de stat, titrează News.ro.
„Soluţia găsită pentru acei angajatori care au asigurat majorarea salariilor pentru angajaţi cu cel puţin 20%. Ne raportam clar la decembrie 2017. Nimeni nu are de pierdut faţa de luna decembrie 2017. Angajatorii reţin la sursă, dar să spunem parţial. A doua chestiune: Angajatorul declară ca obligaţie de plată, în acel formular 112, doar suma reţinută efectiv de la angajat. Al treilea pas: Diferenţa de CASS datorat de angajat este calculată de angajator şi evidenţiată distinct, în acel formular 112, ca sumă dedusă, iar suma aceasta dedusă, diferenţa între ce transferă angajatorul către angajat şi cât ar trebui să primească el, ca să nu aibă diferenţă faţă de decembrie 2017, este suportată de către bugetul de stat, fiind transferat în mod automat la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. (…) Pentru un an de zile, lucrurile sunt soluţionate. (…) Ordonanţa prevede şi de la 1 ianuarie până la intrarea în vigoare a acestei ordonanţe, angajatorii (în cazul celor patru categorii menţionate mai devreme) pot să depună declaraţii rectificative şi niciun angajat nu are de pierdut”, a precizat ministrul finanţelor, Eugen Orlando Teodorovici, la Digi24.
Prin urmare, soluţia, în linii mari, este ca pentru luna ianuarie angajatorii să compenseze, pentru ca apoi să primească diferenţa de la stat.
„Pentru angajatori nu este niciun efort bugetar, iar pentru stat este un mecanism foarte simplu, nu are niciun impact pe buget”, a declarat Eugen Teodorovici.
Ordonanţa, a explicat el, are două componente – una legată de cele patru categorii menţionate mai sus, pentru a nu avea de suferit, dar şi problema part-time-ului în zona publică.
Eugen Teodorovici a spus că această soluţie este mai bună şi cu un impact bugetar mult mai mic decât soluţia unei scheme de ajutor de stat despre care s-a vorbit anterior.