Coordonatorul jandarmilor: Procurorul militar a fost prezent la intervenție, a stat de la 17:00 până la 4:00

Vocea.biz / 16.08.2018
Coordonatorul jandarmilor: Procurorul militar a fost prezent la intervenție, a stat de la 17:00 până la 4:00

Coordonatorul intervenţiei jandarmilor din Piaţa Victoriei, maiorul Laurenţiu Cazan, a declarat joi, la TVR1, că procurorul militar care a asitat la evenimente i-a fost prezentat de un coleg şi a stat în zona pieţei de la ora 17:00 până în jurul orei 4:00, când cţiunea s-a încheiat.

“Mi-a fost prezentat procurorul militar, am interacţionat direct cu el”, a spus Cazan, referindu-se la prezenţa procurorului militar, titrează News.ro.

care a precizat că procurorul i-a fost prezentat de către un coleg şi că procurorul a fost prezent în zona pieţei de la ora 17:00 până la terminarea misiunii, în jurul orei 4 dimineaţa.

“A stat în zona Pieţei Victoriei, în zona în care efectivele de jandarmerie au acţionat”, spus Cazan.

În ceea ce priveşte justificarea prezenţei procurorului, deşi nu există o prevedere legală în acest sens, Laurenţiu Cazan a explicat: “Nu am avut nicio problemă, am considerat că este mai bine aşa să fie un reprezentant al Parchetulu Militar la faţa locului, că este bine că observă cu propriile simţuri ce se întâmplă acolo”.

Cazan a menţionat că procurorul “a fost un om de bună credinţă” şi că acesta a fost prezent inclusiv în momentul în care el a avut o relaţionare directă cu principalii comandanţi de dispozitiv din faţa sediului Guvernului, când s-a pus problema că tensiunile cresc.

Procurorul militar Bogdan Pîrlog s-a aflat în Piaţa Victoriei la protestul din 10 august, pentru că se afla în drum spre domiciliu, dar, văzând ce s-a întâmplat acolo, s-a sesizat din oficiu, iar asta reiese dintr-un proces verbal înregistrat a doua zi, a transmis miercuri prim-procurorul Parchetului Militar, Ionel Corbu. De asemenea, acesta preciza că a rămas surprins de declaraţia făcută de Jandarmeria Capitalei, care a spus că procurorul a fost prezent în punctul de comandă începând cu ora 17.00 până dimineaţă. Corbu spune că cei din conducerea MAI au fost dezinformaţi, asta pentru că procurorul Pîrlog a fost un “simplu observator” şi nu a făcut parte din Centrul Mobil de Comandă.

“Nu vă ascund faptul că am rămas surprins de cele declarate de conducerea MAI. Înţeleg că purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române a făcut o asociere eronată vizavi de prezenţa lui acolo. Colegul nostru se afla în zonă în drum către domiciliu şi insist să se menţioneze acest lucru. El era de serviciu, fiind la permanenţă şi văzând ce s-a întâmplat acolo, s-a sesizat din oficiu, procesul-verbal fiind înregistrat la data de 11 (august – n.r.)”, a explicat Ionel Corbu.

Tot acesta a precizat că aspectul a fost denaturat, iar conducerea MAI a fost dezinformată, dar procurorul militar din Piaţa Victoriei a fost “un simplu observator” şi nu a făcut parte din Centrul Mobil de Comandă.
Procurorul militar Bogdan Pîrlog este cel care a fost prezent vinerea trecută la protestul din Piaţa Victoriei, transmitea marţi Jandarmeria Bucureşti, care preciza că procurorul s-a autosesizat cu privire la evenimentele din piaţă şi a fost prezent în punctul de comandă începând cu ora 17.00 până dimineaţă.

„În data de 10 august, în Piaţa Victoriei, pe timpul asigurării şi restabilirii ordinii publice a fost prezent domnul locotenent colonel magistrat Pîrlog Bogdan din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti. Acesta s-a autosesizat cu privire la evenimentele din Piaţa Victoriei fiind prezent în intervalul orar 17.00-04.00 atât în punctul de comandă înaintat cât şi în zona dispozitivelor alaturi de reprezentanţii Jandarmeriei, Poliţiei şi autorităţilor publice centrale şi locale”, a transmis marţi Jandarmeria Capitalei.

Şi ministrul de Interne Carmen Dan a afirmat marţi că intervenţia jandarmilor în Piaţa Victoriei s-a făcut sub supravegherea unui procuror, ea fiind imediat contrazisă de către prim-procurorul Parchetului Militar Ionel Corbu.

Citește și...