Angajaţii din sectorul bugetar intră de miercuri într-o minivacanţă de cinci zile, până luni, 20 august. Ziua de 15 august este declarată prin lege zi nelucrătoare, iar 16 şi 17 vor fi zile nelucrătoare, conform unei Hotărâri de Guvern.
Ziua de 15 august este declarată prin lege zi nelucrătoare, iar 16 şi 17 vor fi zile punte, astfel încât bugetarii vor avea cinci zile libere, decizia fiind luată de Guvern în 2 august, “pentru a le oferi românilor câteva zile de odihnă, spunea premierul Viorica Dăncilă, titrează News.ro.
”Avem o veste bună pentru angajaţii din sectorul public. Vor avea o mică vacanţă în a doua parte a lunii august pentru că ziua de 15 august, Adormirea Maicii Domnului, este zi liberă, stabilim ca şi 16 şi 17 august să fie zile nelucrătoare pentru a oferi astfel românilor câteva zile de odihnă”, anunţa Viorica Dăncilă.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, spunea că excepţie fac locurile de muncă unde activitatea nu poate fi întreruptă, de exemplu magistraţii şi personalul din instanţele judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termene în zilele respective, 16 şi 17 august, şi implicit participanţii la aceste procese.
Potrivit acestuia, cele două zile nelucrătoare vor fi recuperate fie pe 25 august şi pe 1 septembrie, adică în cele două zile de sâmbătă care urmează după minivacanţă, în regim de program normal, fie prin prelungirea programului de lucru până pe 7 septembrie.