Rata de ocupare a populaţiei a crescut anul trecut la 68,8%, dar rămâne sub ţinta naţională pentru 2020

Vocea.biz / 18.04.2018
Rata de ocupare a populaţiei a crescut anul trecut la 68,8%, dar rămâne sub ţinta naţională pentru 2020

Rata de ocupare a populaţiei cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani din România, un indicator al gradului în care populaţia este activă din punct de vedere economic, a crescut anul trecut la 68,8%, de la 66,3% în anul precedent, dar rămâne sub ţinta fixată pentru 2020, care prevede o rată de ocupare de minimum 70%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS), transmite News.ro.

În 2016, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 66,3%, la o distanţă de 3,7 puncte procentuale faţă de ţinta naţională de 70%.

Statisticile privind ocuparea sunt mai slabe dacă se ia în calcul întreaga populaţie din România considerată în vârstă de muncă, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani.

La această categorie, gradul de ocupare a ajuns anul trecut la 63,9%, în creştere cu 2,3 puncte procentuale faţă de anul precedent.

În anul 2017, populaţia activă a României era de 9,12 milioane persoane, din care 8,671 milioane erau persoane ocupate şi 449.000 erau şomeri.

Din categoria celor care lucrau, 6,39 milioane de persoane aveau statutul de salariaţi, iar 2,281 milioane de persoane erau patroni, lucrători pe cont propriu, lucrători familiali neremuneraţi şi membri ai unei societăţi agricole sau ai unei cooperative neagricole.

Pe categorii de vârstă, există diferenţe mari în privinţa ratei de ocupare. Indicatorul înregistra cel mai înalt nivel la categoria de vîrstă 25-54 de ani, cu o rată de ocupare de 79,9%, în timp ce 44,5% dintre românii cu vârsta cuprinsă între 55 şi 64 de ani erau activi pe piaţa muncii.

Rata de ocupare a tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani a fost de 24,5%, iar cea mai mică rată de ocupare, de 8,8%, era în rândul persoanelor cu vârsta de cel puţin 65 de ani, potrivit datelor INS.

În ceea ce priveşte şomajul, rata generală a scăzut faţă de nivelul din anul precedent, la 4,9%. Cea mai înaltă rată, de 20,8%, s-a înregistrat în rândul tinerilor din categoria de vârstă 15-24 de ani din mediul urban.

Citește și...