PSD a decis să organizeze un mare miting pentru susţinerea “familiei tradiţionale”

Vocea.biz / 16.04.2018
PSD a decis să organizeze un mare miting pentru susţinerea “familiei tradiţionale”

PSD a decis să organizeze un mare miting pentru susţinerea ”familiei tradiţionale”, a anunţat, luni, preşedintele partidului, Liviu Dragnea, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional, transmite News.ro.

”Am decis organizarea unui miting mare al PSD pentru susţinerea familiei tradiţionale, pentru a nu exista niciun echivoc în abordarea pe care o are PSD pe acest subiect”, a declarat Dragnea.

În 10 aprilie, preşedintele PSD a prezentat priorităţile legislative ale social-democraţilor, care vizează modificarea Codurilor penale, elaborarea noilor legi ale securităţii naţionale şi organizarea referendumului pentru definirea familiei. În privinţa Legii defăimării, Dragnea a spus că aceasta este în stadiu incipient şi că nu reprezintă o prioritate în acest moment, dar că nu renunţă la ea.

Liderul PSD a precizat atunci că a discutat cu colegii săi din grupurile parlamentare despre referendumul pentru modificarea Constituţiei.

”Este un subiect pe care îl susţinem cu toată tăria şi sper ca în această primăvară acest referendum să se organizeze. (…) Susţinem această modificare a Constiuţiei, că temelia familiei este căsătoria dintre bărbat şi femeie”, a subliniat Dragnea.

La sfârşitul lunii martie, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că iniţiativa de revizuirea a Constituţiei pe tema definirii familiei, care a fost adoptată de Camera Deputaţilor în urmă cu aproape un an, va trece şi de Senat în regim de urgenţă, iar după promulgare va fi organizat referendumul. Dragnea a susţinut că, în acelaşi timp, va fi iniţiată o dezbatere privind oportunitatea reglementării parteneriarului civil în România.

”În procedură de urgenţă să o adoptăm, după care să o trimitem la promulgare. După ce preşedintele o promulgă, după ce va fi publicată în Monitorul Oficial, vom decide imediat să se continue procedura în Senat, respectiv votul efectiv pentru revizuirea Constiuţiei şi stabilirea datei referendumului”, a afirmat Dragnea.

El a susţinut că, în acelaşi timp, va fi iniţiată o dezbatere privind oportunitatea reglementării parteneriarului civil în România.

”În acelaşi timp, nu putem să nu analizăm şi situaţia unei minorităţi din România, şi anume să discutăm serios despre oportunitatea legiferării unui tip de parteneriat civil şi i-am rugat pe colegii mei, şi aici l-am rugat pe domnul Victor Negrescu să poarte discuţii cu ONG-urile din domeniu pentru a merge, nu neapărat în paralel, dar către o formă legislativă prin care să se reglementeze şi această situaţie”, a afirmat Liviu Dragnea.

Camera Deputaţilor a adoptat, în 9 mai 2017, cu 232 voturi „pentru”, 22 de voturi ”împotrivă” şi 13 abţineri, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei pe tema definiţiei familiei, astfel că, potrivit propunerii de modificare, alineatul 1 al articolului 48 din Constituţie urmează să aibă următoarea formă: ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Iniţiativa a fost trimisă Senatului pentru dezbatere şi vot.

Coaliţia pentru Familie a strâns un număr de 3 milioane de semnături, pe care le-a depus la Senat alături de o propunere de revizuire a Constituţiei privind definiţia familiei prin care se cere modificarea articolul 48, alineatul 1, care se referă la definiţia familiei. În actuala formă, acesta prevede că “familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi”, însă semnatarii iniţiativei vor ca definiţia să fie schimbată pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Astfel, iniţiativa prevede că “familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”.

Potrivit articolului 151 al legii fundamentale, proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

Citește și...