450 de deținuți, evacuați de urgență din Penitenciarul Iași

Vocea.biz / 04.04.2018
450 de deținuți, evacuați de urgență din Penitenciarul Iași

450 de deţinuţi au fost evacuaţi dintr-o clădire a Penitenciarului Iaşi, spun reprezentanţii sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Decizia a fost luată după ce corpul A al clădirii risca să se prăbușească peste cei încarcerați.

450 de deținuți care erau încarcerați în corpul A al clădirii Penitenciarului Iași au fost evacuați de urgență, spun reprezentanții sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor. Decizia a fost luată din cauza stării precare a corpului de clădire. FSANP spune că imobilul, care are un risc ridicat de prăbușire, nu se află pe lista investițiilor pe care le va face Ministerul Justiției în sistemul carceral.

Mai periculos, spun sindicaliștii, 100 de deținuți au rămas în continuare în imobil, pentru că nu mai sunt locuri disponibile pentru transfer.

“Aceasta clădire de detenție, deși are un risc ridicat de prăbușire și pune astfel în pericol viața personalului și a deținuților pe care-i adăpostește, nu se află pe lista de investiții și de modernizare a sistemului penitenciar, cu toate că situația era cunoscută de către ministrul Toader. Corpul A al Penitenciarului Iași are 5 secții de deținere și este o construcție fără fundație cu parter și un etaj, iar în prezent încă mai este populat cu peste 100 de deținuți, nefiind posibilă relocarea acestora în zona Moldovei, din lipsa de spații,” se arată într-un comunicat al FSANP.

Reabilitarea corpului de clădire, care găzduiește deținuți într-un sistem semi-deschis, ar costa, potrivit estimărilor făcute de sindicate, aproximativ șapte milioane de euro, iar reconstrucția ar mai costa 4,5 milioane de euro, asta pentru ca imobilul să respecte standardele impuse prin lege.

Deși CEDO a solicitat îmbunătățirea condițiilor de detenție, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a înjumătățit banii care urmau să meargă către investiții, spun sindicatele.

“În acest context, reamintim că CEDO a cerut modernizarea penitenciarelor și că acest proces a fost subminat de către actualul ministru Justiției care a dispus reducerea la jumătate a investițiilor în modernizarea penitenciarelor, de la  7,7 milioane lei la 3 milioane lei conform ANP (Raport de activitate 2017, p.55). Raportat la costurile estimate pentru premierea infractorilor – între 370 ți 550 de milioane de Euro – anunțată insistent de către ministrul Justiției, acest caz demonstrează că investițiile în modernizarea penitenciarelor sunt blocate intenționat, deși astfel s-ar rezolva problema de fond a condițiilor de detenție. Cu 550 de milioane de Euro s-ar putea (re)construi 122 de corpuri de clădire pentru cate 250 de deținuți cazați în condiții corespunzătoare, ceea ce ar însemna 30.500 de locuri de cazare. La momentul actual numărul total al deținuților este de 22.830,” se mai arată în documentul citat.

Sindicatele cer demiterea lui Tudorel Toader pe care îl acuză de incompetență și indolență.

“Revenim deci cu cererea de demitere a lui Tudorel Toader pentru incompetența și indolența, și cerem alocarea urgență de fonduri pentru modernizarea sistemului penitenciar,” mai precizează FSANP.

Citește și...