Demiterea fostului șef al Inspectoratului Școlar Buzău, suspendată de instanță

Vocea.biz / 26.09.2017
Demiterea fostului șef al Inspectoratului Școlar Buzău, suspendată de instanță

Florina Stoian, fostul şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău, a obţinut, luni, în instanţă, suspendarea ordinului prin care ministrul Educaţiei, Liviu Popm a decis demiterea sa din funcție.

Decizia nu este defintivă, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit portalului instanţelor, magistraţii au decis, luni, suspendarea executării ordinului Ministrului Educaţiei, prin care fostul şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Buzău, Florina Stoian, a fost demis.

„Admite acţiunea. Dispune suspendarea executării Ordinului Ministrului Educaţiei nr. 4696/18.08.2017 până la pronunţarea instanţei de fond”, arată soluţia Curţii de Apel Ploieşti.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.

Florina Stoian a declarat că ordinul prin care a fost demisă „încalcă legea, fiind invocate fapte care nu îi aparţin”.

„Hotărârea aceea este abuzivă. Oridinul a fost făcut noaptea, se invocă fapte care nu sunt ale mele, nu s-a făcut în urma unui control, a fost făcut ca să-şi bată joc de oameni. Ordinul încalcă legea, toate metodologiile, codul muncii. Astăzi (n.r. luni), am obţinut la Curtea de Apel Ploieşti suspendarea acelui ordin dat de Ministerul Educaţiei. Mă bucur. Hotărârea este executorie, trebuie pusă în executare”, a declarat Stoian.

Aceasta a mai declarat că zilele acestea va da în judecată Ministerul Educaţiei pentru demiterea de luna trecută.

Citește și...